Gratiile sau grațiile...sunt prea subtiri!

Cainii care latra...musca sau sunt castrati?

Spuneam ca mi-e lehamite! Bine, am gresit. De fapt, sa fiu sincer, imi este greata. Marturisesc ca sunt o fire introspectiva si am certitudinea ca greata vine din exterior.
Ne place sa credem ca traim, nu-i asa, intr-o societate in care nimeni nu este mai presus de lege. Ne place sa credem ca traim vremuri in care cerem sa ne fie respectate drepturile, libertatile si identitatile sociale. Ne place sa credem ca suntem indispensabili turmei din care facem parte, constienti sau nu. Tare ne mai place, insa in acelasi timp, ne traim viata cu certitudinea ca orice lege este facuta pentru a fi incalcata; ne traim viata ignorand drepturile celuilalt, ironizand libertatea ori identitatea celui care nu face parte din turma noastra, ori care ne semnalizeaza nimicnicia noastra ori a actiunilor noastre! Caci asta nu ne place!

In urma aberatiilor personale in care descriam ce imi provoaca lehamite, greata sau icter am fost surprins sa vad ca am starnit reactii. Si iar reactii. Cea mai draguța vine din partea (foarte) popularului Brilu, tremuratorului de chiloti. Ei bine Brilu, care considera, odinioara, ca suntem un popor de tampiti ca pierdem la footbal, considera ca Gigel, adica eu, cel care se semneaza astfel, asadar considera ca sunt un baiat inteligent(discutabil, caci parerile sunt impartite) dar ca scriu prostii, lucru de care sunt constient, si fac prinsoare ca prostioarele mele sunt basme pe langa ale...ma rog, altora. Sunt apostrofat apoi, plin de sarcasm, pentru distonanta comparatiune intre caini si copii. Ba mai mult, spune ca este o comparatie clasica. Gratie „penelului” tocit cu care scrie, ii multumesc si iau asta drept povata. „Dar”, caci de mic mi-am insusit corespunzator acest cuvant, cu deosebita consideratiune fata de cei lezati in sinele lor liric pentru indrazneala, nepriceputa, de a abera pe seama campaniilor...canine(cu permisiunea dumneavoastra) ma explic: nu imi place sa distorsionez realitatea deoarece realitatea ne este servita elegant de mass-media prin diverse canale ale comunicarii. Apoi, e drept ca nu conteaza parerea mea pentru tine, ori pentru mai stiu eu ce clatitari care se cred lideri de opinie, motiv pentru care marturisesc ca blogul gigelitatea are caracter pur personal. Cu deosebit respect ma vad obligat sa iti atribui tie semnul „egal” pus intre cele doua aspecte sociale, care intr-adevar nu au nici o farama de legatura. Te invit sa citesti cu atentie ce scriu eu, prost, si te vei convinge ca semnul egal, poate, reprezinta vreo defulare a vreunei frustrari ce iti apartine.

Ma rog sa nu vad niciodata copiii in vreuna din situatiile pe care le enumeri intr-un mod excitant(imi repugna modul enumerarii si-l condamn. Cah!). Am credinta in Dumnezeu ca nu se va intampla niciodata asta.

Spuneam ca: „Nu conteaza ca intretinerea unui maidanez timp de o luna costa intre 400 si 700 lei, in timp ce salariul minim pe economie este 540 lei. Basca, alocatia unui copil este 40 lei, dar deh...nu copiii, ci cainii sunt prietenii omului.”. Vad ca nu a fost evident si-mi permit sa adaug ca atat pentru intretinerea maidanezilor cat si pentru alocatiile copiilor banii sunt alocati din bugetul de stat la care, parol, contribui cu constinciozitate exemplara. Mai mult, este frustranta, pentru mine, ideea ca se aloca mai multi bani pentru un animal in pofida unui copil. Si mai mult, tot frustrant este faptul ca aceste campanii canine sunt preferate in pofida campaniilor de gen

ANOSR.

Apoi, vreau sa comentez nitel, in incheierea pledoariei mele, superficialitatea pe care o sesizez din postul "Lui ii e lehamite". Imi pare sincer rau fiindca sub „auspiciile taxarii”, pe baza unor posturi dintr-un blog personal, reusesti in trei fraze sa ma etichetezi ca fiind: inteligent dar tampit(caci scriu tampenii), denigrator, naiv(caci cred tot ce aud) ba chiar „batatoritor de fund pe scaun”. Ei bine, dragul meu, asta din urma nu pot sa o accept, dar accept aceste dovezi ca semne vadite de superficialitate, injositoare unui caracter de tip jurnalistic.

Se intelege ca nu am nimic personal, cu cineva anume.

In alta ordine de idei, ultima, de altfel, nu ai nici cea mai vaga idee despre relatia mea cu voluntariatul, poate datorita faptului ca, tot de mic copil, mi-am insusit la fel de corespunzator termenul, intarindu-l in principiu ca, a fi voluntar inseamna sa nu astepti nimic in schimb.

Nu diplomelor! Nu premiilor! Nu elogiilor blogosferice! Doar satisfactia lucrului bine facut. Te-ai prins?

Stresul...

Probabil luna aceasta, mai mult decat in celelalte luni ale anului, pe fond de oboseala si, de ce nu, pe fondul crizei economice internationale, fie si pe fondul crizei politice nationale, suntem mai stresati. Si stresul strica, sau cel putin asa se spune, sau, ma rog, asa se vede!

Nu ma intereseaza din ce motive dar este bine ca Romtelecom-ul a initiat o campanie antistres; varianta online este o piticanie verde cu ochi albastri care a incasat numai de la mine cateva sute de pumni, si nu s-a suparat. Asadar, ne place sa ne jucam impreuna, doar ca din cand in cand imi spune aproape fara suflare: "-M-ai omorat!". Nu stiu de ce.

Piticaniei nu ii place sa fie lovita intre picioare; abia daca o atingi...acolo, ea striga: "-Nu acolo!". Cu toate acestea este foarte puternica. Pana acum a primit aproape doua milioane de lovituri, si a fost batuta de cca douazecisicinci de mii de persoane. La mai multe...

Gratiile sunt prea subtiri!

Din ciclul ham-ham dar pietrele raman, ori: cine se piaptana?

Incepe sa imi fie lehamite de campaniile acestea in care se incearca din rasputeri a se gasi adaposturi cainilor maidanezi. Nu conteaza ca niste actiuni asemanatoare ar putea aduce in discutie construirea de locuinte pentru tineri. Nu conteaza ca intretinerea unui maidanez timp de o luna costa intre 400 si 700 lei, in timp ce salariul minim pe economie este 540 lei. Basca, alocatia unui copil este 40 lei, dar deh...nu copiii, ci cainii sunt prietenii omului.

Ce mai conteaza? Nu conteaza nici macar faptul ca umbland in haita, aceiasi maidanezi, ataca copiii sau mai nou animalele gradinilor zoo. Nu conteaza ca militam pentru a ne eutanasia semenii. Conteaza mai mult ca suntem impotriva eutanasierii maidanezilor.
Cert este ca se focalizeaza energii in mod complet eronat, sau ne este indreptata atentia spre actiuni grozav de marunte. La fel de cert este ca acestea au rolul de a disimula incapacitatile de a schimba ceva cu adevarat important sub protectia resemnarii, ori de a promova imagini din ingrata sfera a anonimatului.

Asadar, conteaza ce nu conteaza, dar nu conteaza ce conteaza.
Oricum as privi...tot lehamite imi este!

Governement and bank - people like Gigel

Astazi, neavand prea multe de facut in sfera atributiilor, asa netam-nesam ma gandeam la „leu” ca la un vechi prieten, si ma intrebam ce mai face. As minti sa afirm ca am fost surprins sa aflu ca mititelul este in depreciere constanta. Specialistii pun devalorizarea asta ba pe seama rezultatelor de la uninominale, ba pe seama tranzactiilor jucatorilor externi, insa nicidecum pe faptul ca economia nationala pute, odata trecut izul de alegeri. Ma rog, ei sunt specialistii, insa tot ei sunt cei care ne asigura ca totul este sub control, ca nu ne paste vreo criza de o amploare mai mare, bla bla. E clar, cand un specialist vine si spune ca nu avem de ce sa ne temem, este exact pe dos.

Zilele acestea se asteapta interventia BNR-ului pe piata valutara, si in acest context sunt amuzante reactiile „jucatorilor” care ba cumpara, ba vand de teama lui Isarescu. Si-ntr-un caz si in celalalt, vai de inflatia noastra!

In alt context, acel al actualei crize economice internationale, aceaiasi specialisti spun ca investitorii isi pastreaza sentimentul negativ si fata de spectrul economic romanesc. Ma rog, eu as spune ca asa a fost mereu, doar ca situatia a fost altfel atunci si acolo unde s-a putut specula. Daca nu m-ar bufni rasul, mi-ar fi lehamite sa imi amintesc de „marea privatizare”.

Prins si eu in criza asta grozava, ca oricare alt cetatean, m-am vazut constrans sa renunt la risipa. Sfatuiti de catre cei mai de seama moguli, simpli discretionari ori alti agarici doxati, economiceste vorbind, sa ne pastram lichiditatile, am luat atitudine! Asadar, am renuntat la doza zilnica de cocaina, am redus consumul de alcool de la cativa hectolitri la cateva miligrame. Am renuntat chiar si la vizitele regulate la prostituate si cazinouri. Adio alba-neagra, adio barbut si zala, traim vremuri de restriste! Adio vicii...eu imi pun banii la banca, mi-am zis. Zis si facut, ma duc la o banca, mare, si aflu ca daca as vrea sa scot dupa o zi agoniseala pe care as depune-o la ei...as primi mai putin decat as depune! Hmmm... . Plec de la ei, si ma duc la altii care omit sa-mi spuna, printre alte omisiuni, ca...nu pot sa-mi vad dobanda capitalizata decat....la anul! N-am putut rabda si am intrebat: „-Pai bre banca, asa ne fu invoiala? Eu dragu la voi...voi dracu la mine?”, dar ce vina avea duduia? Mi-a sugerat cine e prostul.

Of ce tare mi-as dori sa fii fost economist, dar de altfel sunt cel mai de seama economist prin toata economia pe care nu am studiat-o...si-mi merit soarta.

Traim cu speranta – murim cu regretul!

Speram aproape psihedelic sa se termine depravatiunea electorala. Multe sperante mai are omul... una dintre acestea era aceea ca legea electorala ma va apara de actiunile, cert vatamatoare, pline de agresivitate politica. Caci nu-i asa, cum bine suna in Constituia Romaniei, nimeni nu este mai presus de lege, nici macar cei care incalca Legea 35/2008 care prevede intr-un articol, si anume art. 7, alin. 2: „campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării”. Banerele mari cat blocul si sumele de afise electorale sunt la locul lor, si vor continua sa polueze optic, de ce nu intr-o altfel de campanie electorala, o campanie electorala vesnica.

Noi nu le vrem raul.
Fireste, sperantele sunt diversificate si tind spre o stare de prosperitate individuala si nationala, asa cum n-a mai fost, ca de-ar fi fost as fi povestit. Cu parte din aceste sperante am acordat votul meu de incredere, desi constient ca suntem, parca, niste personaje pascaliene, asemeni celor din Pensees, in asteptarea propriilor agonii. Intre timp sa ne delectam cu atrocitatile semenilor nostri.

Cum mi-am petrecut sfarsitul zilei...

Sfarsitul meu de saptamana se anunta ca un sfarsit de week-end pentru altii, adica o dupa amiaza relaxanta si o seara in oras undeva, cumva. Asta pentru a-mi incarca bateriile pentru week-end-ul ce se pare ca va fi plin de efort sustinut si remunerat. E ceea ce altii numesc munca, serviciu, bla-bla.

Hotarata treaba, trebuia sa ne intalnim cu un grup cu initiativa, carora le place sa creada ca se regasesc sub nomenclatura „freecyrcle”, la orele 19 trecute fix, intr-o crasma cu iz sibian, istoric sau boem, toate sau niciuna. Ma rog, pana s-a adunat norodul ne-am putut satura cafeaua cu sirop de menta dupa care personal tanjesc precum cainele dupa os.
Odata pomenit in mijlocul lor realizez pe masura ce trecea timpul ca nu ma identific in vreun fel cu...ideologiile lor. Marturisesc ca mi s-a facut greata de cateva ori dar am avut noroc cu cafeaua de care vorbeam mai sus. Ratiunile cetei de „copii rasfatati”, care nu mai stiu cum sa-si petreaca timpul liber, care mai de care mai...sententioase au fost cele care mi-au provocat greata de care vorbeam mai sus. Desigur, cu totii vrem sa salvam planeta ori balenele albastre, sa stabilim pacea mondiala ori sa murdarim cat mai putin solul din care ne culegem resursele, insa de aici pana la „spalarea hartiei igienice” in asteptarea vremurilor cacacioase e prea mult chiar si pentru unul ca mine care isi zice gigel. In semn de protest, dar si fiindca ne grabeam sa ajungem doua strazi mai incolo la un vernisaj, ne-am ridicat si le-am strans mainile ori le-am aruncat bezele. Poate de aceea ne-au intrebat: „Plecati ? Deja?”, in timp ce cautam sa imi explic ce naiba ne-a retinut aproape o ora in sanul lor, si cu siguranta nu voi afla niciodata pentru ca nu merita efortul.

Doua strazi mai incolo, in singura galerie de arta din oras, care fie vorba intre noi arata ca un soi de cadru walpurgic, am fost in totalitate oripilati de, vorba unui prieten bun, o suma de „picturi cu miros de tutun”. Nu stiu de ce am fost mai deziluzionat: de porcul care se pare ca s-a nascut in locul Mantuitorului, intr-o pictura imensa, sau de faptul ca am ajuns prea tarziu ca sa savuram niscai gustarele ori te miri ce alte grohaituri. Mi-am aprins si eu o tigara pentru a face atmosfera insuportabila, motiv care ne-a gonit si din acest „locas cultural”. Dar aventura nu s-a oprit aici.

Ne-am amintit de o expozitie foto din alta crasma gazduitoare de...cultura, draga artcafetistilor. Acolo, intampinati de vreo doua afise de bun gust si de privirile pline de prost gust ale bastinasilor, art-crasmei, fireste, am fost consternati de...portretele fotografice ce alcatuiau ceea ce se numea expozitie de zoografie(in antichitate, arta picturii animaliere - zoon – animal, graphein – a scrie
). Caci despre asta era vorba: niste fiinte in felurite ipostaze socio-temporare surprinse de un blitz anemic, nitel mai potent decat cel al unui telefon mobil. Cel putin asa am convingerea, dar nu ma pricep eu nici la fotografie, nici la arta fotografica, desi imi place sa cred ma pricep la mai multe.

Nu am avut intentia sa bat campii despre activitatile mele extra casnice, nici sa-mi etalez te miri ce virtuti, care vai doamne, descriu impresionanta-mi personalitate. Departe gandul si intentia, ca le am si eu pe ale mele. Ideea este ca traim, vrem nu vrem, ne place nu ne place, intr-un oras plin de cultura mahalageasca, in care performerii, ca nu stiu cum sa-mi numesc altfel con-citadinii, se distreaza grozav omorand timpul in compania viciilor, ori mai grav, a indeletnicirilor insignifiante, gratie sinelui lor liric.

Sa votam PNSDCRMUDMRE...tot un drac

Asa ma pricep eu sa-i fac pe ceilalti sa aiba o parere buna despre mine, si poate pe baza acestor considerente, o suma de cunostinte crezand ca eu detin raspunsurile absolute, ma intreaba, ca si cand as sti, cu cine sa voteze. Le raspund intrebandu-i: pai cum cu cine? E de-a dreptul simplu. Ce trebuie sa faci pentru a-ti linisti sinele liric, aposteriori alegerilor uninominale? Joaca de copil.

Pentru a vota ok(nu spun bine) trebuie sa stii intre cine alegi. Evident ca toti au aceleasi interese, binele orasului nostru, iar bunastarea noastra este pusa, de marinimosii candidati, chiar inainte de rugaciunea dinaintea mesei. Putem citi asta din privirile...mansuete insotite de zambetele cuceritoare de pe afisele, banerele si mega banerele electorale. Cu totii stim ca in spatele acestor chipuri „arhanghelectorale” se afla, de fapt si de drept, niste figuri incruntate, cu tonuri negativiste.

Ca doar, nu-i asa, cu totii am batut macar o data la usile lor si ne-au insemnat nasurile, acutizandu-ne simturile pentru a le mirosi...intentiile.
Ca a venit vorba de afise electorale, este straniu nu-i asa ca in incercarea lor de a ne...convinge, vedem o suma de afise ale aceluiasi candidat lipite unul langa celalalt. Incerc sa inteleg scopul, insa, in zadar. Nu vad decat risipa. Risipa de energie. Risipa de hartie si culoare. Risipa de bani. Banii contribuabililor, deoarece intr-un fel sau altul se vor intoarce in jeburile lor. Oare gresesc sa cred ca cineva care e nechibzuit cu propriile fonduri, poate fii mai chibzuit cu fondurile publice? Ma rog, am recunoscut ca nu ma pricep la politica cum recunosc ca nu ma pricep la strategii electorale, insa nu trebuie sa te pricepi la ceva ca sa constientizezi ca cineva arunca din propriile buzunare zeci si sute de mii de euro...pentru ce? Pentru binele tuturor. Asta in conditiile in care, recompensele ce li s-ar cuveni nu ar acoperi costurile de inscaunare. Altfel spus, cat de prosti trebuie sa fim sa credem ca un candidat cheltuie sute de mii de euro desi salariul pe un mandat nu depaseste optzeci, nouazeci de mii de euro? Ba unii sunt dispusi sa renunte chiar la salariul de parlamentar, in timp ce alte voci afirma ca nici nu ar trebui sa li se atribuie vreo remunerare, caci statutul lor se presupune a fi de cetateni bine...”incetateniti” financiar.

Dar risipa in goana dupa voturi nu se opreste doar la afise. Banerele si mega banerele se prezinta, parca, in „antiteza” cu pungile inscriptionate politic la intrarea intr-un mall, ori cu fructele, exotice, acre impartite ca la pomana impreuna cu cani, goale, la semafoare, in plin trafic, la ora de varf. Fireste in conditiile in care centura ocolitoare avem doar in platforme program. Risipa intra alteori in sfera ridicolului atunci cand voluntarii partidelor suna in mod aleator pentru a regurgita niste texte principioase ori principii textoase, pe care nu le inteleg, dar cu care sunt de acord.

Tinand cont de modul in care suntem intampinati pentru a ne face mai usoara alegerea, cred ca nu mai ramane decat sa ne bucuram de ceea ce a mai ramas din aceasta abracadabranta campanie pseudo electorala. Am rabdat noi multe si multe vom mai rabda. Poate vom strange cureaua, poate ne vom descheia la cravata pentru a ni se duce nodul din gat ori pentru a inghiti in sec, sau poate ne vom ruga sa nu dam in vreun fel de icter electoral ori post electoral.

Caci tare ne e greata!

Sunt roman, adica luxos, dar ma tratez!

Subiectul crizei economice a devenit ca un fel de salut. Cu mic, cu mare, toata lumea vorbeste despre aceasta criza mondiala, si mai ales, despre cum crede fiecare ca va fi influentata situatia economica a tarii noastre si propriul nivel de trai. Ca si cand i-ar pasa cuiva, de-adevaratelea, de starea deplorabila a Romaniei.

Am mai spus-o dar imi place sa ma repet, sportul national al romanilor este aruncatul cu privirea peste hotarele tarii. De aici pana la prostul obicei de a invata numai ce este nefolositor e doar un pas. Ar fi bine daca totul s-ar rezuma numai la asta, dar nu. Nu numai ca invatam, parca, numai ce este prost, de prin vecini, dar noi, cu o "acerba perseverenta" ne insusim in mod categoric aceste deprinderi proaste.

Suntem fuduli. Putin spus. Ieri, stand la coada la teitei, trag cu urechea si il aud pe unul spunandu-i amicului sau ca desi castiga cat sa-si cumpere o paine si un iaurt, "a facut economie" mancand seminte si faramituri ca sa isi cumpere un super, mega, extraordinar telefon de lux, care nu face nici seminte, nici paine deci nici faramituri.

Mai tarziu, un amic de-al meu ma intreaba daca nu vreau sa facem o afacere. Nu sunt afacerist din fire dar l-am ascultat; astfel, imi spune ca ma multumesc cu putin desi merit mai mult, alea alea si bla bla-uri, si ca s-a gandit ca mi-ar sta minunat intr-un Renault, al lui, ca si cand Dacia mea mi-ar stirbi look-ul. Si-mi propune sa-i dau lui Dacia mea si el sa-mi de-a Renault-ul lui, cu conditia sa duc leasingul la cap, si capul leasingului il vedeam peste 10 ani. I-am taiat-o!

Tragand cu urechea la unii si ascultandu-i pe altii de o vreme incoace, indreptatit pot concluziona ca suferim de febra luxului. Luxul, nu-i asa, prin definitie este ceva care nu iti face trebuinta, dar pe care trebuie sa il ai, pentru pentru a-ti mentine o asa zisa "aura de raritate sau de exclusivitate". Din punctul meu de vedere, luxul este cel care mentine o distanta semnificativa intre un grup restrans de oameni si marea masa a oamenilor. Astazi, sau pana mai ieri, datorita unei ...democratizari a "elegantei exclusiviste" dar si datorita cresterii puterii de cumparare, foarte multi nechibzuiti au fost sedusi de "fascinatia luxului". Salariile sunt atat de mici incat ar putea fi inscrise pe timbre filatelice. Cu toate acestea, daca ii trebuie cuiva o masina, e musai sa fie scumpa, noua si de marca neaparat, probabil pentru a fi folosita drept carte de vizita de catre cei lipsiti de personalitate sau incredere in sine. In aceiasi ordine de idei, le trebuie un mobil extravagant, de super lux, si ca imaginea sa fie completa, un lant cat mai gros la gat, de aur fireste, cu o cruce agatata drept zgarda, si neaparat de purtat la vedere. Nu conteaza ca masina aia scumpa si de marca e greu de intretinut, ba mai mult ca te tine dator chiar un deceniu, sau ca mobilul ala extravagant, prin complexitatea aplicatiilor, face ditamai costul suplimentar... Nimic nu mai conteaza atunci cand bati din palme tamp si fredonezi acelasi refren:"Le vreau, le vreau, le vreau!", ca si cand ti le-ai fi permis de la prima bataie din palme.

Sunt increzator ca vor exista clipe care sa merite sa fie traite, odata ce vom renunta sa ne insusim numai defectele altora. Si de ce nu, cum spune proverbul, poate vom deveni mai intelepti, si ne vom intinde cat tine plapuma!

O lume nebuna, cretina, tampita!

Traim intr-o lume nebuna, intr-o societate in care viteza este vitala. Traim intr-o lume cretina, intr-o societate in care cu cat esti mai impertinent cu atat mai bine. Traim intr-o lume tampita, intr-o societate care tampeste individul prin standardul de viata.

Dincolo de orice veleitate de a face ceva pentru societatea din care faci parte trebuie sa fie o ambitie personala. Si asta ar fi de ajuns daca printr-o obstinatie dusa pana la nerozie e preferabil sa defavorizezi o masa de dragul amorului propriu, deseori materializat in chip de valoare. Cu alte cuvinte, cam asta am inteles eu, un neinitiat, ca se intampla in sfera politicului in prag de alegeri. Este excedentar, data fiind societatea, sa ne mai intrebam si noi ca te miri ce personaje caragialistice in prag de alegeri. Ilariant(a se intelege hilar) insa, ar fi sa avem cel putin banuiala ca sta in puterea noastra sa schimbam ceva, la fel cum, tot ilariant ar fi sa credem ca...pleaca hotii si vin...hotii!

De aceea, facand abstractie de toate afisele electorale care polueaza optic, sa reconsideram pozitia noastra. Fie ca ne place sau nu, fie ca suferim mai mult sau mai putin, trebuie sa admitem ca dreptul la vot nu este doar un privilegiu, ci si o mare obligatie. De aceea, odata ce ne exercitam acest drept constitutional, sau ne achitam de o asemenea obligatie, este imperativ necesar sa ne asumam si responsabilitatea pentru acest act. Asadar, nu trebuie sa alegem raul cel mai mic!

Sunt convins ca Romania va supravietui celor care pun mai presus de orice, propriile interese, viziuni politice si orgolii. Atunci, vor exista clipe care sigur merita traite, ca roman!

Iubiti-va pe tunuri

Iubiti-va, Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pana le veti hodorogi,
Pana le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncand din maini
Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul
Ca apartine unui om
Care in viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Cand n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.

Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

(Adrian Paunescu)