A avea sau nu...casa?

Aceasta este intrebarea! Cu un simt atat de dezvoltat al proprietatii, asa cum este la noi, ca la nimeni altcineva, problema locativa reprezinta cauza tuturor preocuparilor. Este probabil, de asemenea, ca lipsa unui scop in viata sa determine majoritatea oamenilor sa acorde atata importanta acestui fenomen: casa. Sau, de ce nu, este o moda in voga pe care eu nu o inteleg.

Oricum am spune si orice am vrea sa credem, radacinile acestei tari de fapt se trag inca din perioada comunista. Regimul totalitar a insusit, a cultivat si a dezvoltat, iata, peste masura simtul proprietatii, ajuns astazi intr-o forma acuta. Fiecare cetatean, om al erei socialiste, primea cu mare "dragoste", dar fara strangeri de mana, din partea partidului, o locuinta. Cu aceasta, fiecare putea sa faca ce vroia: sa o schimbe(cu ceva pile...la partid, cred) cu alta sau sa-i faca peretii roz bon-bon cu picatele verzi. Fireste, in asemenea conditii, bancile din gara si cele din parcuri, precum si spatiile de sub podurile Cibinului aveau de suferit cumplit in acele vremuri, nu ca astazi!
Dar acutizarea simtului proprietatii a inceput odata cu instaurarea democratiei, cand, din ratiuni...irationale, fiecare cetatean a avut posibilitatea sa-si cumpere locuinta in care domicilia. Nu ma pricep la politica, nici economia ori alt domeniu nu e punctul meu forte si nu ma pricep nici la analogii, insa, e ca si cand, un om care are nevoie de bani isi vinde...toti chilotii, pentru ca mai apoi sa umble-n fundul gol. In termeni mari ceva asemanator s-a intamplat odata cu improprietarirea marii majoritati.

Mentalitatea romanului de astazi este: daca nu ai casa...esti pe nicaieri, unde nicaieri reprezinta "gazda". Orice om cu venituri modeste, adica are bani cat sa nu moara insa nu suficienti cat sa traiasca, asadar oamenii modesti, adica marea majoritate - societatea impartindu-se in doua clase: putini bogati si...marea majoritate printre care si muritori de foame -, asadar romanii astia nenorociti, desi sunt constienti ca le este peste putiinta sa-si cumpere o casa, ma rog, un nenorocit de apartament, se incapataneaza sa faca din asta telul suprem.

Fireste daca ai "norocul" sa iti moara cineva si sa mostenesti o proprietate e ca si cum ai fi castigat la loto. Insa pana atunci trebuie sa te spetesti, sa iti iei trei job-uri, sa te rogi sa scada imobiliarele sau sa te pricopsesti cu un, eventual, credit bancar pe 40, 60 ori 80 de ani pe care sa-l achite copiii copiiilor copiiilor tai. Important e ca tu esti fericit. Esti proprietar. Ai casa ta, adica a copiiilor, copiiilor...

2 comentarii:

Lucian spunea...

nu ma vad proprietar prea curand, cu o rata la banca pe 80 de ani, cum zici tu. mai bine in chirie deocamdata, daca nu mai pot plati chiria ma duc la mama :)

Gigel spunea...

Sunt de acord cu tine, partial. Pentru cei care nu au dezvoltat, mecanic, simtul proprietatii, e mai bine in chirie. Privilegiul e ca periodic iti permiti o casa noua. Spune asta unul care si-a permis cu mult peste zece case noi. :)

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur