Avem timp - Octavian Paler

2 comentarii


La sfarsit de an, dincolo de urari si felicitari, e firesc sa regasim in noi, regrete. Privind introspectiv am deslusit un - probabil - regret comun, ca romanii, nu Romania, l-au omorat pe Octavian Paler.


"Avem timp,
avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete
cand sa facem si asta, murim."


Nota: desi pe unele site-uri exista variante mai lungi, aceasta e forma completa. Restul versurilor nu ii apartin lui Octavian Paler.

Cine a tras in noi, in 16 - 22!

3 comentarii
Presedintele asociatiei „Ranitii Revolutiei 22 Decembrie 1989 – Sibiu” a fost ranit in fund. (membru nr. 124) Despre vicepresedintele (membru nr. 31) asociatiei „nu avem date suplimentare”. Nici despre ceilalti membri . Datele singurului membru aspirant, nr. 35, al asociatiei probabil sunt in faza de prefabricare.

22 decembrie 2008.
Am incercat sa imi amintesc ce am facut eu in zilele de cumpana din decembrie 89 in care romanii din toata tara, cu trup sau numai cu sufletul, au luptat pentru libertate si democratie.

Nu mi-am amintit prea multe, asa ca am am cautat sa vad ce au facut altii. Am cautat pe google si astfel am gasit site-ul asociatiei „Ranitii Revolutiei 22 Decembrie 1989 – Sibiu”. Printre „ultimile”stiri neactualizate de-o vreme si un forum la fel de mort precum cei care au murit acum nouazprezece ani am fost curios sa vad cine isi revendica dreptul de „revolutionar”.
STUPOARE! 125 de membri, condusi de un presedinte - ranit in fund ca Forest Gump dar care s-a bucurat de mai putine favoruri din partea statului roman decat personajul din filmul cu acelasi nume -, si un vicepresedinte care...o fi fost ranit???...nu o fi fost ranit, nu ne spune. Despre ceilalti membri nu se ofera nici o informatie pe site-ul cu pricina. E bine insa ca majoritatea si-au atasat cate o poza in dreptul numelui. Atat! Pacat ca nu ne edifica cu ce drept sunt membri.
Mare noroc am avut cu acesti oameni care au luptat...

Unii dintre luptatorii de atunci inca nu s-au dat jos de pe baricade, luptand si azi, culmea, impotriva libertatii si democratiei. L-am regasit printre membrii asociatiei revolutionarilor din Sibiu pe tovarasul Klein Hans (membru nr. 65). Probabil ca in acele zile, cum le ziceam – de cumpana – din decembrie 89, a fost ranit grav la cap. Altfel nu inteleg cum atunci lupta pentru democratie, pe baricade, si in prezent lupta total nedemocrat, exagerat de servil Herr-ului, in Consiliul Local.
Surprinzator a fost sa gasesc tot in aceiasi lista cu membri, un membru aspirant. Simpla speculatie: acest membru aspirant, inca, poate fi insusi Herr primarul nostru cel nascator si proclamator de proiecte de H.C.L.-uri? Daca se va dovedi ca fost si el ranit la cap...chiar i se cuvine meritul de membru.

Tot pe google am gasit alt site, portalul revolutiei - totul pentru adevar, care, atentie, a elucidat misterul: cine-a tras in noi...16 -22!
ARMATA! Vinovatii pentru crimele de la revolutia din `89 sunt, conform acestui site: soldatii de la U.M.01512, patrule formate din soldati - condusi de anumiti colonei, soldati de la U.M.1205 si ofiteri de la U.M.1606.

Acum pot respira usurat. Nu sunt o victima a revolutiei din `89, nu sunt membru al ranitilor revolutiei din `89, nu sunt vinovat ca as fi ucis pe cineva in acele zile, de cumpana, in care romanii din toata tara, cu trup sau numai cu sufletul, au murit luptand pentru libertate, asigurandu-ne o democratie in care the internet is for porn...

Dincolo de toate, aprind o lumanare si inalt o rugaciune in numele eroilor revolutiei, impartasind durerea celor care inca simt durerea ranilor de atunci.


Tovarase Johannis, cine e obraznic?

2 comentarii
„Ceea ce nu au reusit comunistii sa darame in 50 de ani, ati facut-o dumneavoastra in cateva minute!”, spuse o tanara arhitect, preocupata de soarta Sibiului.


Acestea au fost cuvintele care au incheiat sedinta consiliului local de astazi. Ultima, cum imi place mie sa zic, fara substrat fatidic.


De fiecare data cand particip la o sedinta a consiliului local imi pare rau ca dreptul de vot se dobandeste odata cu implinirea varstei de 18 ani. Doare sa vad ca indolenta con-citadinilor, manifestata intr-un fel sau altul la alegeri, se intoarce impotriva noastra, a tuturor.


Oricine e catusi de putin interesat de soarta Sibiului cunoaste modul in care s-au desfasurat pana in prezent sedintele Consiliului Local. Primarul propune proiecte avand in vedere propriul interes, sau si le insuseste pe cele care reprezinta interes pentru unul sau mai multi consilieri. Toata lumea e multumita. Multumit este si norodul caruia i se scoate ochii cu un cuplu de proiecte de umplutura. In fond, cui ii pasa ce se intampla in aceste sedinte atat timp cat se fac fantani arteziene. Se vede ceva in urma lui. Ce nu se vede ramane intre peretii salii de consiliu.


Daca ar exista transparenta aceste sedinte ar fi inregistrate pentru a fi vizionate de oricine e interesat. Dar cine ar vrea sa vada niste maimute care imita intocmai veleitatile tovarasului herr? Cine ar vrea sa-l vada pe insusi herr care reproduce scene de comedie ieftina, afisandu-si dispretul vadit fata de orice oponent? Nu stiu cine, dar atat timp cat statul este condus de un mascarici, orice circar, indiferent de etnie, poate face pe dictatorul la el in stadt.


(ma uit pe geam si vad un distins tanar cum scrie pe carosata unui camion super prafuit: „Elodia e aici!”, si semneaza: Fane.)

Cum mi-am petrecut sfarsitul zilei! Part II

0 comentarii
New-toy-ul meu a devenit un fel de fuck-it-shit-its-not-workin...

Ca oricare altul care are fite in cap, mi-am luat si eu modem mobil. Acum cateva luni. Frumos, chiar dragut as putea spune, dar mai ales elegant: sic - mic cat o bricheta. Bonus, snur pentru agatat in jurul gatului, basca suport pentru agatare la curea. Oricine are o asemenea jucarie se poate considera cineva, mi-am spus eu in sinea mea.
Nu mai spun ca m-au dat gata cu oferta: viteza maxima cu reducere la juma de pret, plus de trei ori limita de trafic. Am fost atat de incantat incat de nerabdare, cu o mana conduceam masina, cu una imi instalam new-toy-ul si si cu una navigam deja pe net. Imi amintesc cum am intrat in casa...super-conectat, si chiar zburdam cu viteza maxima, chiar si prin unghere. Ma pregateam doar sa fac click si mi se deschidea pagina care vroiam eu. Doamne...ce vremuri. Atat de indepartate...

Acum, abia daca ma mai uit la el. New-toy-ul meu a devenit un fel de fuck-it-shit-its-not-workin...
Relatia noastra s-a imputit la scurta vreme. Dupa doar cateva zile. Aveam eu fite in cap, dar el ma depasea, insufletit de marea companie de telefonie mobila. Ei au vrut sa profite de mine de la inceput. Au incercat sa ma intimideze cu factura. Nu le-a mers si si-au cerut scuze. Dar tot am ajuns la mana lor. Am pierdut numarul apelurilor prin care le ceream ajutorul sa ma conectez, si ei ma puneau sa prind semnalul: mai in stanga, mai in dreapta, langa geam, pe casa scarii sau cateva strazi mai departe. Ce de acolo vine...semnalul. Le-am semnalat de nenumarate ori ca sunt nemultumit. In zadar....

Am incercat sa fug de ei. Am plecat cateva zile din tara, dar nu m-a lasat inima si am vrut sa-l iau cu mine pe fuck-it-shit-its-not-workin... Pentru asta am solicitat serviciul de roaming in speranta ca ma voi bucura de el chiar cu riscul sa fiu jecmanit, fara scrupule. Inutil. Pe toata durata calatoriei nu am putut face nici un click. Cand i-am reprosat asta operatorului, s-a scuzat ca datorita unei mici neintelegeri mi-au activat roaming-ul doar pentru voce, nu si pentru internet. Cum sa ma supar. Mititelul n-avea nici o vina.

Astazi, mi-am petrecut mare parte din seara sa ma conectez singur. Cealalta parte din seara mi-am petrecut-o incercand sa ma conectez cu ajutorul specialistilor din partea operatorului furnizor de servicii bla bla. Grozava experienta nedorita prin care ne-am bagat picioarele in el de modem...la unison. Am schimbat atatea sim-uri si interfete usb si am colindat atat de intens prin control panel si setings-urile ICON-ului incat nici nu ne-am dat seama datorita carui fapt, dintro data...si-a revenit. pentru 55 de secunde!

Ce mai conteaza? Mie sa imi mearga bine! Macar am noroc in dragoste!
Cu aceasta ocazie aflat-am ca distinsa companie de telefonie functioneaza, in municipiu, pe avarii, la capacitate minima. Am aflat ca din cauza unor antene total nefunctionale, doua la numar, ori din cauza altor trei, incapabile sa isi faca treaba lor dar sa preia si treaba celor stricate. Bineinteles in timp ce se lucreaza intens ba la modernizarea infrastructurii prin montarea de bla bla-uri 3G, ba la repararea antenelor, in timp ce ne inregistreaza convorbirile, fireste, conform
legii 298/2008 privind retinerea datelor generate....alte bla bla-uri.
Astfel mi-am suspendat partial abonamentele, pana isi fac ordine in ograda. Sa-si faca, dar nu pe banii mei.

Ho tii! Jos ma fia! Jos Ta ri cea nu!

2 comentarii
STATUL ROMAN VS COMISARIATUL PENTRU SOCIETATEA CIVILA!


Parca totul se invarte in jurul psihologicului. In timp ce benzina cade sub pragul psihologic, euro sare peste pragul psihologic, iar creditele s-au blocat...tot psihologic. Tangential, pana si taxa auto a suferit modificari de natura psiho-logica!

Dis de dimineata, am plecat la alimentara sa cumpar "teitei" si m-am trezit in iuresul con-citadinilor revoltati datorita O.U.G. nr. 208/2mii8. Pana sa ma dezmeticesc am ajuns in parcarea salii Transilvania unde era adunat, deja, cioporul. M-am dat jos si am facut de cateva ori click surprizand liderii turmei imbarcati in „nave de lupta” insemnate cu sloganuri ce au fost mai apoi scandate la adresa guvernului.

Liderul grupului s-a desemnat ad-hoc prin inmanarea unei porta-voce, care, cu ideile bine organizate pe o foaie, a reamintit turmei sa nu se comporte ca niste animale, care ar bloca traficul. A adus la cunostinta ca miscarea de protest este autorizata cu incepere de la orele 11 si se va desfasura pe itinerariul prestabilit de maria sa imparatul, adica primarul; tot la cunostinta a adus faptul ca: „statul roman a fost actionat in judecata de catre Comisariatul pentru Societatea Civila” pentru ilegalitatea de a adopta legea care facea obiectul „insurectiei”, si ca este increzator ca e doar o chestiune de timp pana se va reglementa situatia. Turma, dupa luarea la cunostinta a ideilor expuse, aprobator sau dezaprobator a raspuns in stilul caracteristic, prin scandarea de onomatopee: „Jos Ta-ri-cea-nu!”, „Ho-tii!”, „Aveti grija pe unde calcati, ca veti plati ta-xa!”, „Plea-ca fran-ce-zu`!”, „Jos ma-fia”, dar MAFIA nu a fost acolo...
S-au intocmit liste impotriva ordonantei 208, am semnat si eu, doar nu a durut. Am auzit voci din partea "organelor" care ne-au indemnat sa ne manifestam nemultumirea in spiritul legi; ne-au reamintit traseul bine stabilit si ne-au asigurat ca: „avem tot sprijinul politiei pentru ca manifestarea sa se desfasoare in bune conditii”. Dar turma-i turma. Era atat de revoltata incat nu mai distingea care sunt hotii, si ca sa nu ramana vreunul pe dinafara, turma i-a bagat pe toti in aceiasi oala.

Ma urc in masina cu gandul la "teiteii" mei si cand sa plec ma intreaba unul: „-Pai bine frate, dar tu ce cauti cu Dacia aici?” N-am stiut ce sa-i raspund altceva, dar i-am spus ca eu protestez impotriva scumpirii "teiteilor". Ador cocalarii cu manifestari de idiotenie dobitoceasca! Cine nu-i iubeste?

Traseul s-a respectat intocmai, cu mici demonstratii auto-soferistice demne de a fi nominalizate pentru cocalarul anului. De precizat ca in momentul trecerii coloanei prin fata casei imparatului, pardon primarului, herr ne-a salutat din poarta cu lacrimi in ochi de emotie, aratandu-ne ca i se falfaie...batista. Glumesc! Mai incolo nu stiu ce-a mai fost, si nici nu-mi pasa. Dar mi-am cumparat teitei!















Abuz: pub, happy hour –> 3 plus 1 gratis!

0 comentarii

Ne-norocitii au fost amenintati cu evacuarea!


Cu treaba nimeresc in spatele unui bloc(blocul 3 sau 5, inainte de sensul giratoriu, colt cu Teclu) de pe strada Constitutiei. La poalele acestuia, stupoare: intr-o anexa destinata probabil pubelelor de gunoi, domicileaza cineva.
In cativa metri patrati, nu mai mult de 5, cel sau cei care locuiesc acolo si-au amenajat o mica bucatarioara, un dormitor de carton si o baie suspendata. Cateva borcane pline cu bunataturi pentru iarna, asezate frumos pe o masuta, acoperite cu ziare; cateva cutii de carton asezate pe jos; graffiti in loc de tablouri si cateva poze(ce aminteau de alte vremuri probabil) de familie grupate in jurul instrumentelor pentru igiena personala atarnate undeva mai sus in apropierea unei oglinzi, completau decorul. In rest... un ceas de perete, garderoba inghesuita intr-un colt, si undeva, un radio-casetofon, cred, urla din toti bojocii ca: „momentan imi merge bine...”
Mi-am permis sa ma invart nitel prin curtea lor interioara pentru a face cateva fotografii, timp in care apare un locatar interesat daca voi mediatiza „abuzul” pe care l-am descris. Acesta imi marturiseste voit ca vara circul este mai mare, deoarece gospodaria acelor ne-norociti se extinde pe toata suprafata din fata blocului. Am mai aflat ca s-au facut plangeri, s-au facut constatari, ba chiar ca autoritatile au vrut sa aplice amenzi si au amenintat cu”evacuarea”. Insa masuri pentru a rezolva problema locativa a nevoiasilor...nici vorba! No comment!



Anul 2mii8, mai lung cu o secunda!

0 comentarii
Cateodata neavand altceva mai bun de facut, nu ne ramane decat sa omoram timpul. Avem gene de criminali data fiind conditia noastra umana, si recunosc ca uneori imi face chiar placere sa omor timpul.
Cu toate acestea am fost foarte intrigat de stirea ca anul acesta vom trai mai mult cu o secunda. Inca ma mai gandesc cum sa o valorific.

Pana in 31 decembrie 2mii8, ora 23:59:59, ora meridianului Greenwhich, sper sa ma hotarasc cum sa valorific aceasta secunda-bonus. Pentru o secunda as putea sa...

Ce mai e trendi in mirifica blogosfera sau etica blogerilor la modul imperativ!

2 comentarii

Un lucru este clar: observ ca e „trendi” sa ai jurnal online pentru a-ti etala toate perversiunile neuronistice.
Personal mi-am tras blog pentru ca am uitat sa scriu pe hartie in mod aberant, adica gigelistic. Ma rog, fiecare cu piticii lui.
De asemenea vad ca este la fel de „trendi” sa te afiliezi unei turme blogosferice, unde nu trebuie decat sa subscrii parerilor celor ...mai „trendi”. Nu-i asa ca e trendi? Fireste, daca se intampla sa ai vreo sclipire puhlingar-istica in afara turmei aceasta se materializeaza sub forma gratuitatilor la adresa „autsiderilor”.

Alt aspect observat in mirifica blogosfera este ca datorita crizei internationale si nationale, s-a acutizat si criza medicamentatiilor pentru delir de grandomanie, pentru paranoia si tulburarile de personalitate – gen dublarea (pseudo)personalitatii.

Usor am remarcat ca exista o tendinta predominanta, acuta, de a se polua lingvistic si vizual acelasi spatiu mirific, respectiv, al blogosferei. Paradoxul in aceasta sfera este ca departe de impartialitate si corectitudine, unii blogeri afiseaza puerile simpatii ori antipatii fata de anumite persoane. Scopul acestora este vadit de a le discredita ori elogia prin cai simple de manipulare, fara a se acorda dreptul la raspuns. Mirifica indeletnicire. E si trendi!

Tot „trendi” este ca fel de fel de jurnalisti, indepartati intr-u totul de principiile etice si deontologice ale breslei din care fac parte, sunt total non-autentici. Astfel, pozitionati evaziv intre activitatea profesionala si cea privata, dau nastere ambiguitatii si favorizeaza manipularea blogosferistilor, recurgand la „(pseudo)talentul din varful pixului”, posibil si din lipsa unei vieti reale, ori cauzate de frustrari personale. Trendi ori nu, reusesc astfel sa inoculeze o falsa idee de echidistanta, corectitudine, impartialitate.

Sunt mai multe trendi-sme in aceasta sfera mirifica, insa cel mai important si de luat in seama este ca aceasta „cale de exprimare libera” cere imperativ asistenta unui arbitraj oficial; este imperativa nevoia unui cod etic, legal, pentru posesorii jurnalelor online care se bucura, in prezent, de libertate deplina in absenta regulilor.

Jurnalul online ar trebui sa fie estrada de la care blogerul se adreseaza liber, in mod regulat, fara ingradirea libertatii altei identitati, ori atingerea personalitatii sociale. Blogul ar trebui sa fie un spatiu comunicativ in care se permite libera exprimare a gandurilor, nu a intereselor ori a efectelor unor tulburari de personalitate.

Oricum, voi abuza de blogul meu ca si pana acum, pentru a-mi organiza elucubratiile, intr-un mod propriu, gigelistic!

Gratiile sau grațiile...sunt prea subtiri!

3 comentarii
Cainii care latra...musca sau sunt castrati?
Spuneam ca mi-e lehamite! Bine, am gresit. De fapt, sa fiu sincer, imi este greata. Marturisesc ca sunt o fire introspectiva si am certitudinea ca greata vine din exterior.
Ne place sa credem ca traim, nu-i asa, intr-o societate in care nimeni nu este mai presus de lege. Ne place sa credem ca traim vremuri in care cerem sa ne fie respectate drepturile, libertatile si identitatile sociale. Ne place sa credem ca suntem indispensabili turmei din care facem parte, constienti sau nu. Tare ne mai place, insa in acelasi timp, ne traim viata cu certitudinea ca orice lege este facuta pentru a fi incalcata; ne traim viata ignorand drepturile celuilalt, ironizand libertatea ori identitatea celui care nu face parte din turma noastra, ori care ne semnalizeaza nimicnicia noastra ori a actiunilor noastre! Caci asta nu ne place!

In urma aberatiilor personale in care descriam ce imi provoaca lehamite, greata sau icter am fost surprins sa vad ca am starnit reactii. Si iar reactii. Cea mai draguța vine din partea (foarte) popularului Brilu, tremuratorului de chiloti. Ei bine Brilu, care considera, odinioara, ca suntem un popor de tampiti ca pierdem la footbal, considera ca Gigel, adica eu, cel care se semneaza astfel, asadar considera ca sunt un baiat inteligent(discutabil, caci parerile sunt impartite) dar ca scriu prostii, lucru de care sunt constient, si fac prinsoare ca prostioarele mele sunt basme pe langa ale...ma rog, altora. Sunt apostrofat apoi, plin de sarcasm, pentru distonanta comparatiune intre caini si copii. Ba mai mult, spune ca este o comparatie clasica. Gratie „penelului” tocit cu care scrie, ii multumesc si iau asta drept povata. „Dar”, caci de mic mi-am insusit corespunzator acest cuvant, cu deosebita consideratiune fata de cei lezati in sinele lor liric pentru indrazneala, nepriceputa, de a abera pe seama campaniilor...canine(cu permisiunea dumneavoastra) ma explic: nu imi place sa distorsionez realitatea deoarece realitatea ne este servita elegant de mass-media prin diverse canale ale comunicarii. Apoi, e drept ca nu conteaza parerea mea pentru tine, ori pentru mai stiu eu ce clatitari care se cred lideri de opinie, motiv pentru care marturisesc ca blogul gigelitatea are caracter pur personal. Cu deosebit respect ma vad obligat sa iti atribui tie semnul „egal” pus intre cele doua aspecte sociale, care intr-adevar nu au nici o farama de legatura. Te invit sa citesti cu atentie ce scriu eu, prost, si te vei convinge ca semnul egal, poate, reprezinta vreo defulare a vreunei frustrari ce iti apartine.
Ma rog sa nu vad niciodata copiii in vreuna din situatiile pe care le enumeri intr-un mod excitant(imi repugna modul enumerarii si-l condamn. Cah!). Am credinta in Dumnezeu ca nu se va intampla niciodata asta.

Spuneam ca: „Nu conteaza ca intretinerea unui maidanez timp de o luna costa intre 400 si 700 lei, in timp ce salariul minim pe economie este 540 lei. Basca, alocatia unui copil este 40 lei, dar deh...nu copiii, ci cainii sunt prietenii omului.”. Vad ca nu a fost evident si-mi permit sa adaug ca atat pentru intretinerea maidanezilor cat si pentru alocatiile copiilor banii sunt alocati din bugetul de stat la care, parol, contribui cu constinciozitate exemplara. Mai mult, este frustranta, pentru mine, ideea ca se aloca mai multi bani pentru un animal in pofida unui copil. Si mai mult, tot frustrant este faptul ca aceste campanii canine sunt preferate in pofida campaniilor de gen

Apoi, vreau sa comentez nitel, in incheierea pledoariei mele, superficialitatea pe care o sesizez din postul "Lui ii e lehamite". Imi pare sincer rau fiindca sub „auspiciile taxarii”, pe baza unor posturi dintr-un blog personal, reusesti in trei fraze sa ma etichetezi ca fiind: inteligent dar tampit(caci scriu tampenii), denigrator, naiv(caci cred tot ce aud) ba chiar „batatoritor de fund pe scaun”. Ei bine, dragul meu, asta din urma nu pot sa o accept, dar accept aceste dovezi ca semne vadite de superficialitate, injositoare unui caracter de tip jurnalistic.
Se intelege ca nu am nimic personal, cu cineva anume.

In alta ordine de idei, ultima, de altfel, nu ai nici cea mai vaga idee despre relatia mea cu voluntariatul, poate datorita faptului ca, tot de mic copil, mi-am insusit la fel de corespunzator termenul, intarindu-l in principiu ca, a fi voluntar inseamna sa nu astepti nimic in schimb.
Nu diplomelor! Nu premiilor! Nu elogiilor blogosferice! Doar satisfactia lucrului bine facut. Te-ai prins?

Stresul...

0 comentarii
Probabil luna aceasta, mai mult decat in celelalte luni ale anului, pe fond de oboseala si, de ce nu, pe fondul crizei economice internationale, fie si pe fondul crizei politice nationale, suntem mai stresati. Si stresul strica, sau cel putin asa se spune, sau, ma rog, asa se vede!

Nu ma intereseaza din ce motive dar este bine ca Romtelecom-ul a initiat o campanie antistres; varianta online este o piticanie verde cu ochi albastri care a incasat numai de la mine cateva sute de pumni, si nu s-a suparat. Asadar, ne place sa ne jucam impreuna, doar ca din cand in cand imi spune aproape fara suflare: "-M-ai omorat!". Nu stiu de ce.

Piticaniei nu ii place sa fie lovita intre picioare; abia daca o atingi...acolo, ea striga: "-Nu acolo!". Cu toate acestea este foarte puternica. Pana acum a primit aproape doua milioane de lovituri, si a fost batuta de cca douazecisicinci de mii de persoane. La mai multe...

Gratiile sunt prea subtiri!

7 comentarii
Din ciclul ham-ham dar pietrele raman, ori: cine se piaptana?

Incepe sa imi fie lehamite de campaniile acestea in care se incearca din rasputeri a se gasi adaposturi cainilor maidanezi. Nu conteaza ca niste actiuni asemanatoare ar putea aduce in discutie construirea de locuinte pentru tineri. Nu conteaza ca intretinerea unui maidanez timp de o luna costa intre 400 si 700 lei, in timp ce salariul minim pe economie este 540 lei. Basca, alocatia unui copil este 40 lei, dar deh...nu copiii, ci cainii sunt prietenii omului.
Ce mai conteaza? Nu conteaza nici macar faptul ca umbland in haita, aceiasi maidanezi, ataca copiii sau mai nou animalele gradinilor zoo. Nu conteaza ca militam pentru a ne eutanasia semenii. Conteaza mai mult ca suntem impotriva eutanasierii maidanezilor.
Cert este ca se focalizeaza energii in mod complet eronat, sau ne este indreptata atentia spre actiuni grozav de marunte. La fel de cert este ca acestea au rolul de a disimula incapacitatile de a schimba ceva cu adevarat important sub protectia resemnarii, ori de a promova imagini din ingrata sfera a anonimatului.
Asadar, conteaza ce nu conteaza, dar nu conteaza ce conteaza.
Oricum as privi...tot lehamite imi este!

Governement and bank - people like Gigel

0 comentarii
Astazi, neavand prea multe de facut in sfera atributiilor, asa netam-nesam ma gandeam la „leu” ca la un vechi prieten, si ma intrebam ce mai face. As minti sa afirm ca am fost surprins sa aflu ca mititelul este in depreciere constanta. Specialistii pun devalorizarea asta ba pe seama rezultatelor de la uninominale, ba pe seama tranzactiilor jucatorilor externi, insa nicidecum pe faptul ca economia nationala pute, odata trecut izul de alegeri. Ma rog, ei sunt specialistii, insa tot ei sunt cei care ne asigura ca totul este sub control, ca nu ne paste vreo criza de o amploare mai mare, bla bla. E clar, cand un specialist vine si spune ca nu avem de ce sa ne temem, este exact pe dos.

Zilele acestea se asteapta interventia BNR-ului pe piata valutara, si in acest context sunt amuzante reactiile „jucatorilor” care ba cumpara, ba vand de teama lui Isarescu. Si-ntr-un caz si in celalalt, vai de inflatia noastra!

In alt context, acel al actualei crize economice internationale, aceaiasi specialisti spun ca investitorii isi pastreaza sentimentul negativ si fata de spectrul economic romanesc. Ma rog, eu as spune ca asa a fost mereu, doar ca situatia a fost altfel atunci si acolo unde s-a putut specula. Daca nu m-ar bufni rasul, mi-ar fi lehamite sa imi amintesc de „marea privatizare”.

Prins si eu in criza asta grozava, ca oricare alt cetatean, m-am vazut constrans sa renunt la risipa. Sfatuiti de catre cei mai de seama moguli, simpli discretionari ori alti agarici doxati, economiceste vorbind, sa ne pastram lichiditatile, am luat atitudine! Asadar, am renuntat la doza zilnica de cocaina, am redus consumul de alcool de la cativa hectolitri la cateva miligrame. Am renuntat chiar si la vizitele regulate la prostituate si cazinouri. Adio alba-neagra, adio barbut si zala, traim vremuri de restriste! Adio vicii...eu imi pun banii la banca, mi-am zis. Zis si facut, ma duc la o banca, mare, si aflu ca daca as vrea sa scot dupa o zi agoniseala pe care as depune-o la ei...as primi mai putin decat as depune! Hmmm... . Plec de la ei, si ma duc la altii care omit sa-mi spuna, printre alte omisiuni, ca...nu pot sa-mi vad dobanda capitalizata decat....la anul! N-am putut rabda si am intrebat: „-Pai bre banca, asa ne fu invoiala? Eu dragu la voi...voi dracu la mine?”, dar ce vina avea duduia? Mi-a sugerat cine e prostul.

Of ce tare mi-as dori sa fii fost economist, dar de altfel sunt cel mai de seama economist prin toata economia pe care nu am studiat-o...si-mi merit soarta.

Traim cu speranta – murim cu regretul!

2 comentarii
Speram aproape psihedelic sa se termine depravatiunea electorala. Multe sperante mai are omul... una dintre acestea era aceea ca legea electorala ma va apara de actiunile, cert vatamatoare, pline de agresivitate politica. Caci nu-i asa, cum bine suna in Constituia Romaniei, nimeni nu este mai presus de lege, nici macar cei care incalca Legea 35/2008 care prevede intr-un articol, si anume art. 7, alin. 2: „campania electorală începe cu 30 de zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării”. Banerele mari cat blocul si sumele de afise electorale sunt la locul lor, si vor continua sa polueze optic, de ce nu intr-o altfel de campanie electorala, o campanie electorala vesnica.
Noi nu le vrem raul.
Fireste, sperantele sunt diversificate si tind spre o stare de prosperitate individuala si nationala, asa cum n-a mai fost, ca de-ar fi fost as fi povestit. Cu parte din aceste sperante am acordat votul meu de incredere, desi constient ca suntem, parca, niste personaje pascaliene, asemeni celor din Pensees, in asteptarea propriilor agonii. Intre timp sa ne delectam cu atrocitatile semenilor nostri.

Cum mi-am petrecut sfarsitul zilei...

1 comentarii
Sfarsitul meu de saptamana se anunta ca un sfarsit de week-end pentru altii, adica o dupa amiaza relaxanta si o seara in oras undeva, cumva. Asta pentru a-mi incarca bateriile pentru week-end-ul ce se pare ca va fi plin de efort sustinut si remunerat. E ceea ce altii numesc munca, serviciu, bla-bla.

Hotarata treaba, trebuia sa ne intalnim cu un grup cu initiativa, carora le place sa creada ca se regasesc sub nomenclatura „freecyrcle”, la orele 19 trecute fix, intr-o crasma cu iz sibian, istoric sau boem, toate sau niciuna. Ma rog, pana s-a adunat norodul ne-am putut satura cafeaua cu sirop de menta dupa care personal tanjesc precum cainele dupa os.
Odata pomenit in mijlocul lor realizez pe masura ce trecea timpul ca nu ma identific in vreun fel cu...ideologiile lor. Marturisesc ca mi s-a facut greata de cateva ori dar am avut noroc cu cafeaua de care vorbeam mai sus. Ratiunile cetei de „copii rasfatati”, care nu mai stiu cum sa-si petreaca timpul liber, care mai de care mai...sententioase au fost cele care mi-au provocat greata de care vorbeam mai sus. Desigur, cu totii vrem sa salvam planeta ori balenele albastre, sa stabilim pacea mondiala ori sa murdarim cat mai putin solul din care ne culegem resursele, insa de aici pana la „spalarea hartiei igienice” in asteptarea vremurilor cacacioase e prea mult chiar si pentru unul ca mine care isi zice gigel. In semn de protest, dar si fiindca ne grabeam sa ajungem doua strazi mai incolo la un vernisaj, ne-am ridicat si le-am strans mainile ori le-am aruncat bezele. Poate de aceea ne-au intrebat: „Plecati ? Deja?”, in timp ce cautam sa imi explic ce naiba ne-a retinut aproape o ora in sanul lor, si cu siguranta nu voi afla niciodata pentru ca nu merita efortul.

Doua strazi mai incolo, in singura galerie de arta din oras, care fie vorba intre noi arata ca un soi de cadru walpurgic, am fost in totalitate oripilati de, vorba unui prieten bun, o suma de „picturi cu miros de tutun”. Nu stiu de ce am fost mai deziluzionat: de porcul care se pare ca s-a nascut in locul Mantuitorului, intr-o pictura imensa, sau de faptul ca am ajuns prea tarziu ca sa savuram niscai gustarele ori te miri ce alte grohaituri. Mi-am aprins si eu o tigara pentru a face atmosfera insuportabila, motiv care ne-a gonit si din acest „locas cultural”. Dar aventura nu s-a oprit aici.

Ne-am amintit de o expozitie foto din alta crasma gazduitoare de...cultura, draga artcafetistilor. Acolo, intampinati de vreo doua afise de bun gust si de privirile pline de prost gust ale bastinasilor, art-crasmei, fireste, am fost consternati de...portretele fotografice ce alcatuiau ceea ce se numea expozitie de zoografie(in antichitate, arta picturii animaliere - zoon – animal, graphein – a scrie
). Caci despre asta era vorba: niste fiinte in felurite ipostaze socio-temporare surprinse de un blitz anemic, nitel mai potent decat cel al unui telefon mobil. Cel putin asa am convingerea, dar nu ma pricep eu nici la fotografie, nici la arta fotografica, desi imi place sa cred ma pricep la mai multe.

Nu am avut intentia sa bat campii despre activitatile mele extra casnice, nici sa-mi etalez te miri ce virtuti, care vai doamne, descriu impresionanta-mi personalitate. Departe gandul si intentia, ca le am si eu pe ale mele. Ideea este ca traim, vrem nu vrem, ne place nu ne place, intr-un oras plin de cultura mahalageasca, in care performerii, ca nu stiu cum sa-mi numesc altfel con-citadinii, se distreaza grozav omorand timpul in compania viciilor, ori mai grav, a indeletnicirilor insignifiante, gratie sinelui lor liric.

Sa votam PNSDCRMUDMRE...tot un drac

0 comentarii
Asa ma pricep eu sa-i fac pe ceilalti sa aiba o parere buna despre mine, si poate pe baza acestor considerente, o suma de cunostinte crezand ca eu detin raspunsurile absolute, ma intreaba, ca si cand as sti, cu cine sa voteze. Le raspund intrebandu-i: pai cum cu cine? E de-a dreptul simplu. Ce trebuie sa faci pentru a-ti linisti sinele liric, aposteriori alegerilor uninominale? Joaca de copil.

Pentru a vota ok(nu spun bine) trebuie sa stii intre cine alegi. Evident ca toti au aceleasi interese, binele orasului nostru, iar bunastarea noastra este pusa, de marinimosii candidati, chiar inainte de rugaciunea dinaintea mesei. Putem citi asta din privirile...mansuete insotite de zambetele cuceritoare de pe afisele, banerele si mega banerele electorale. Cu totii stim ca in spatele acestor chipuri „arhanghelectorale” se afla, de fapt si de drept, niste figuri incruntate, cu tonuri negativiste.

Ca doar, nu-i asa, cu totii am batut macar o data la usile lor si ne-au insemnat nasurile, acutizandu-ne simturile pentru a le mirosi...intentiile.
Ca a venit vorba de afise electorale, este straniu nu-i asa ca in incercarea lor de a ne...convinge, vedem o suma de afise ale aceluiasi candidat lipite unul langa celalalt. Incerc sa inteleg scopul, insa, in zadar. Nu vad decat risipa. Risipa de energie. Risipa de hartie si culoare. Risipa de bani. Banii contribuabililor, deoarece intr-un fel sau altul se vor intoarce in jeburile lor. Oare gresesc sa cred ca cineva care e nechibzuit cu propriile fonduri, poate fii mai chibzuit cu fondurile publice? Ma rog, am recunoscut ca nu ma pricep la politica cum recunosc ca nu ma pricep la strategii electorale, insa nu trebuie sa te pricepi la ceva ca sa constientizezi ca cineva arunca din propriile buzunare zeci si sute de mii de euro...pentru ce? Pentru binele tuturor. Asta in conditiile in care, recompensele ce li s-ar cuveni nu ar acoperi costurile de inscaunare. Altfel spus, cat de prosti trebuie sa fim sa credem ca un candidat cheltuie sute de mii de euro desi salariul pe un mandat nu depaseste optzeci, nouazeci de mii de euro? Ba unii sunt dispusi sa renunte chiar la salariul de parlamentar, in timp ce alte voci afirma ca nici nu ar trebui sa li se atribuie vreo remunerare, caci statutul lor se presupune a fi de cetateni bine...”incetateniti” financiar.
Dar risipa in goana dupa voturi nu se opreste doar la afise. Banerele si mega banerele se prezinta, parca, in „antiteza” cu pungile inscriptionate politic la intrarea intr-un mall, ori cu fructele, exotice, acre impartite ca la pomana impreuna cu cani, goale, la semafoare, in plin trafic, la ora de varf. Fireste in conditiile in care centura ocolitoare avem doar in platforme program. Risipa intra alteori in sfera ridicolului atunci cand voluntarii partidelor suna in mod aleator pentru a regurgita niste texte principioase ori principii textoase, pe care nu le inteleg, dar cu care sunt de acord.

Tinand cont de modul in care suntem intampinati pentru a ne face mai usoara alegerea, cred ca nu mai ramane decat sa ne bucuram de ceea ce a mai ramas din aceasta abracadabranta campanie pseudo electorala. Am rabdat noi multe si multe vom mai rabda. Poate vom strange cureaua, poate ne vom descheia la cravata pentru a ni se duce nodul din gat ori pentru a inghiti in sec, sau poate ne vom ruga sa nu dam in vreun fel de icter electoral ori post electoral.
Caci tare ne e greata!

Sunt roman, adica luxos, dar ma tratez!

1 comentarii
Subiectul crizei economice a devenit ca un fel de salut. Cu mic, cu mare, toata lumea vorbeste despre aceasta criza mondiala, si mai ales, despre cum crede fiecare ca va fi influentata situatia economica a tarii noastre si propriul nivel de trai. Ca si cand i-ar pasa cuiva, de-adevaratelea, de starea deplorabila a Romaniei.
Am mai spus-o dar imi place sa ma repet, sportul national al romanilor este aruncatul cu privirea peste hotarele tarii. De aici pana la prostul obicei de a invata numai ce este nefolositor e doar un pas. Ar fi bine daca totul s-ar rezuma numai la asta, dar nu. Nu numai ca invatam, parca, numai ce este prost, de prin vecini, dar noi, cu o "acerba perseverenta" ne insusim in mod categoric aceste deprinderi proaste.


Suntem fuduli. Putin spus. Ieri, stand la coada la teitei, trag cu urechea si il aud pe unul spunandu-i amicului sau ca desi castiga cat sa-si cumpere o paine si un iaurt, "a facut economie" mancand seminte si faramituri ca sa isi cumpere un super, mega, extraordinar telefon de lux, care nu face nici seminte, nici paine deci nici faramituri.


Mai tarziu, un amic de-al meu ma intreaba daca nu vreau sa facem o afacere. Nu sunt afacerist din fire dar l-am ascultat; astfel, imi spune ca ma multumesc cu putin desi merit mai mult, alea alea si bla bla-uri, si ca s-a gandit ca mi-ar sta minunat intr-un Renault, al lui, ca si cand Dacia mea mi-ar stirbi look-ul. Si-mi propune sa-i dau lui Dacia mea si el sa-mi de-a Renault-ul lui, cu conditia sa duc leasingul la cap, si capul leasingului il vedeam peste 10 ani. I-am taiat-o!


Tragand cu urechea la unii si ascultandu-i pe altii de o vreme incoace, indreptatit pot concluziona ca suferim de febra luxului. Luxul, nu-i asa, prin definitie este ceva care nu iti face trebuinta, dar pe care trebuie sa il ai, pentru pentru a-ti mentine o asa zisa "aura de raritate sau de exclusivitate". Din punctul meu de vedere, luxul este cel care mentine o distanta semnificativa intre un grup restrans de oameni si marea masa a oamenilor. Astazi, sau pana mai ieri, datorita unei ...democratizari a "elegantei exclusiviste" dar si datorita cresterii puterii de cumparare, foarte multi nechibzuiti au fost sedusi de "fascinatia luxului". Salariile sunt atat de mici incat ar putea fi inscrise pe timbre filatelice. Cu toate acestea, daca ii trebuie cuiva o masina, e musai sa fie scumpa, noua si de marca neaparat, probabil pentru a fi folosita drept carte de vizita de catre cei lipsiti de personalitate sau incredere in sine. In aceiasi ordine de idei, le trebuie un mobil extravagant, de super lux, si ca imaginea sa fie completa, un lant cat mai gros la gat, de aur fireste, cu o cruce agatata drept zgarda, si neaparat de purtat la vedere. Nu conteaza ca masina aia scumpa si de marca e greu de intretinut, ba mai mult ca te tine dator chiar un deceniu, sau ca mobilul ala extravagant, prin complexitatea aplicatiilor, face ditamai costul suplimentar... Nimic nu mai conteaza atunci cand bati din palme tamp si fredonezi acelasi refren:"Le vreau, le vreau, le vreau!", ca si cand ti le-ai fi permis de la prima bataie din palme.


Sunt increzator ca vor exista clipe care sa merite sa fie traite, odata ce vom renunta sa ne insusim numai defectele altora. Si de ce nu, cum spune proverbul, poate vom deveni mai intelepti, si ne vom intinde cat tine plapuma!

O lume nebuna, cretina, tampita!

1 comentarii
Traim intr-o lume nebuna, intr-o societate in care viteza este vitala. Traim intr-o lume cretina, intr-o societate in care cu cat esti mai impertinent cu atat mai bine. Traim intr-o lume tampita, intr-o societate care tampeste individul prin standardul de viata.
Dincolo de orice veleitate de a face ceva pentru societatea din care faci parte trebuie sa fie o ambitie personala. Si asta ar fi de ajuns daca printr-o obstinatie dusa pana la nerozie e preferabil sa defavorizezi o masa de dragul amorului propriu, deseori materializat in chip de valoare. Cu alte cuvinte, cam asta am inteles eu, un neinitiat, ca se intampla in sfera politicului in prag de alegeri. Este excedentar, data fiind societatea, sa ne mai intrebam si noi ca te miri ce personaje caragialistice in prag de alegeri. Ilariant(a se intelege hilar) insa, ar fi sa avem cel putin banuiala ca sta in puterea noastra sa schimbam ceva, la fel cum, tot ilariant ar fi sa credem ca...pleaca hotii si vin...hotii!


De aceea, facand abstractie de toate afisele electorale care polueaza optic, sa reconsideram pozitia noastra. Fie ca ne place sau nu, fie ca suferim mai mult sau mai putin, trebuie sa admitem ca dreptul la vot nu este doar un privilegiu, ci si o mare obligatie. De aceea, odata ce ne exercitam acest drept constitutional, sau ne achitam de o asemenea obligatie, este imperativ necesar sa ne asumam si responsabilitatea pentru acest act. Asadar, nu trebuie sa alegem raul cel mai mic!


Sunt convins ca Romania va supravietui celor care pun mai presus de orice, propriile interese, viziuni politice si orgolii. Atunci, vor exista clipe care sigur merita traite, ca roman!

Iubiti-va pe tunuri

1 comentarii
Iubiti-va, Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pana le veti hodorogi,
Pana le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncand din maini
Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul
Ca apartine unui om
Care in viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Cand n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.

Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

(Adrian Paunescu)

A avea sau nu...casa?

2 comentarii
Aceasta este intrebarea! Cu un simt atat de dezvoltat al proprietatii, asa cum este la noi, ca la nimeni altcineva, problema locativa reprezinta cauza tuturor preocuparilor. Este probabil, de asemenea, ca lipsa unui scop in viata sa determine majoritatea oamenilor sa acorde atata importanta acestui fenomen: casa. Sau, de ce nu, este o moda in voga pe care eu nu o inteleg.

Oricum am spune si orice am vrea sa credem, radacinile acestei tari de fapt se trag inca din perioada comunista. Regimul totalitar a insusit, a cultivat si a dezvoltat, iata, peste masura simtul proprietatii, ajuns astazi intr-o forma acuta. Fiecare cetatean, om al erei socialiste, primea cu mare "dragoste", dar fara strangeri de mana, din partea partidului, o locuinta. Cu aceasta, fiecare putea sa faca ce vroia: sa o schimbe(cu ceva pile...la partid, cred) cu alta sau sa-i faca peretii roz bon-bon cu picatele verzi. Fireste, in asemenea conditii, bancile din gara si cele din parcuri, precum si spatiile de sub podurile Cibinului aveau de suferit cumplit in acele vremuri, nu ca astazi!
Dar acutizarea simtului proprietatii a inceput odata cu instaurarea democratiei, cand, din ratiuni...irationale, fiecare cetatean a avut posibilitatea sa-si cumpere locuinta in care domicilia. Nu ma pricep la politica, nici economia ori alt domeniu nu e punctul meu forte si nu ma pricep nici la analogii, insa, e ca si cand, un om care are nevoie de bani isi vinde...toti chilotii, pentru ca mai apoi sa umble-n fundul gol. In termeni mari ceva asemanator s-a intamplat odata cu improprietarirea marii majoritati.

Mentalitatea romanului de astazi este: daca nu ai casa...esti pe nicaieri, unde nicaieri reprezinta "gazda". Orice om cu venituri modeste, adica are bani cat sa nu moara insa nu suficienti cat sa traiasca, asadar oamenii modesti, adica marea majoritate - societatea impartindu-se in doua clase: putini bogati si...marea majoritate printre care si muritori de foame -, asadar romanii astia nenorociti, desi sunt constienti ca le este peste putiinta sa-si cumpere o casa, ma rog, un nenorocit de apartament, se incapataneaza sa faca din asta telul suprem.

Fireste daca ai "norocul" sa iti moara cineva si sa mostenesti o proprietate e ca si cum ai fi castigat la loto. Insa pana atunci trebuie sa te spetesti, sa iti iei trei job-uri, sa te rogi sa scada imobiliarele sau sa te pricopsesti cu un, eventual, credit bancar pe 40, 60 ori 80 de ani pe care sa-l achite copiii copiiilor copiiilor tai. Important e ca tu esti fericit. Esti proprietar. Ai casa ta, adica a copiiilor, copiiilor...

Lupta electivitatii

0 comentarii
A inceput razboiul pentru putere! Am urmarit, fara pic de interes, doar din ratiuni pur nationaliste, prezentarea principalelor partide politice, precum si a programelor de guvernare. Daca pentru unii acest razboi pentru putere se numeste "lupta", iar pentru altii "batalie"...e mai putin important. Insa, este demna de luat in seama atitudinea. Atitudinea de luptator ori de razboinic, a oricarui candidat.

Este curios faptul ca, de la caderea comunismului, cei care au preluat puterea au incercat folosind tot felul de tertipuri - noi, care s-au invechit cu timpul - pentru a ne convinge ca se fac eforturi nemarginite pentru asigurarea unei normalitati democratice. La fel de curios este si faptul ca, in preajma alegerilor, in campaniile electorale, dintr-o data totul devine instabil.
Asadar, paradoxal, situatia se schimba peste noapte. Situatia electoratului este in mare pericol, instaurandu-se o iminenta situatie de criza in asteptarea solutiilor salvatoare ale programelor de guvernare. Astfel, mesajul electoral al partidelor e construit cu mare atenţie si indreptat catre grupurile-tinta ce trebuie castigate(cele definite de platforma politica reprezentand “clasa de mijloc”), specializarea mesajului mergand de multe ori pana la individualizare. Tot astfel, declarand cel mai important obiectiv national: iesirea grabnica a tarii din criza, platforma electorala va oferi pachete de obiective si promisiuni pentru copii, studenti, cercetatori, pensionari, muncitori, agricultori, viticultori etc., problemele diferitelor categorii de varsta si profesionale regasindu-se contabilizate cu darnicie în mesajele candidaţilor. Sansele reale ale puterii sunt legate de respectarea imaginarului politic si de cunoasterea culturii civice. Discursurile politice, mesajele transmise electoratului trebuie sa se adapteze culturii si imaginarului societatii pe care o guverneaza. Electorratul intelege realitatea prin raportarea la sistemul de simboluri, de valori sau, de ce nu, mituri impuse de societatea in care traieste. Si iata ca apare candidatul "ideal" spunand: “Votati-ma! Eu sunt ceea ce va trebuie!” oferind omului de rand un reper; acesta este principiul care-i ordoneaza viata, este ceea ce astepta el sa creada. Omul de rand insa are si orgoliu, deci el trebuie convins. Nu este de ajuns afirmatia de mai sus, mai trebuie sa existe mecanisme care sa-i lase alegatorului iluzia ca alege, ca da votul sau - da o mana de ajutor celui care “cersestte”. Caci alegatorul este si un filantrop. Numai ca uita/omite un lucru: cel care cerseste nu face decat sa joace rolul acesta, in rest elaborand serioase mecanisme de prindere în capcana.

Alegatorii se supun acestei manipulari deoarece sunt constienti ca pe cineva oricum trebuie sa voteze. De ce? Lor nu le sta in putiinta, nu vor ajunge sa-si faca auzite pasurile, necazurile, frustrarile, ei nu vor ajunge sa îi dea la o parte pe cei “vinovaţi”. Atunci ei semneaza un cel în alb (votul) si-l incredinteaza celui care i-a convins (acelora care i-a manipulat cel mai eficient) ca poate sa faca toate aceste lucruri in locul sau.

Ceea ce se intampla, cu alte cuvinte, este ca puterea politica detine un capital simbolic pe care-l manipuleaza in vederea pastrarii ei insesi ca elita. Sa urmarim, asadar, si sa nu ne mai miram ca, in Romania, "lupta" pentru putere a trecut de pragurile sublimului si ale ridicolului, coborand la un nivel de abjectie spectacular.

Cum se fura!?

0 comentarii

Am obiceiul sa fumez pe balcon. Prost obicei! Ma uit pe geam la o fosta insula de verdeata in marea de betoane a ANL-urilor. Toata ziua m-am intrebat ce au avut cu nenorocita zona verde, si spun nenorocita deoarece erau oricum mai multi bolovani, gunoaie si alte chestii de dus la ghena, decat verdeata. Probabil ca in proiectul rezidential, pe acea insula, ar fi trebuit sa fie niscai leagane ori hucine spre delirul celor mici. Insa cei mici se jucau mai devreme. Fireste, dupa obicei si spre disperarea parintilor care ii supravegheau(in timp ce-si impartaseau noutati telenovelistice probabil) pe asfaltul plin de primejdii.....rutiere.

Ma rog, muncitorii isi vedeau de treaba cand nu erau deranjati de vreo cucoana ori de vreun filfizon, beneficiarii fireste, mult prea imbracati ca sa fie trasi de maneca. In ritmul in care asezau biscuitii de beton mi-am spus ca pana seara vor termina parcarea. Si cu asta basta. Daca oricine trecea pe acolo isi putea imagina ca, intr-o zi, poate se va amenaja un parc de joaca pentru copii, parcarea s-a dovedit mult mai trebuincioasa.

In alta ordine de idei, dar aceiasi, acum vreo doua saptamani am fost surprins cand am vazut ca se lucreaza la inlocuirea pavajului din fata fostei Primarii de pe Bd. Victoriei nr.9. Respectivul pavaj cu biscuiti din beton nu era mai vechi de doi, trei ani. Probabil ca erau din aceia perisabili, sau poate ca...

Precum spuneam, totusi, parcarea nu a fost gata pana la lasarea intunericului si biscuitii - perisabili - ori din beton au ramas nesupravegheati pe timpul noptii.
E adevarat ca noaptea este sfetnic bun, insa mai e si complicele hotilor. Un individ cu o galeata in mana, se apropie de gramezile de nisip, zgura si biscuiti, perisabili ori ba. Scoate celularul, isi aprinde o tigara lasand in acelasi timp galeata jos ca si cand l-ar incomoda. Intr-un cuvant, se comporta ca si cand tot ceea ce face ori va face e firesc si nimic la nelocul lui. Dupa un timp, continuand sa vorbeasca la telefon, umple jumate de galeata cu nisip, aseaza deasupra cativa biscuiti si pleaca in bezna dintre blocuri, vorbind la telefon. Perplecs, imi mai aprind o tigara. Acelasi individ, procedand intocmai ca prima data vine, isi face de lucru, umple galeata si se face nevazut in bezna dintre blocuri. Vicios fiind, mai astept nitel si...imi aprind alta tigara. Prost obicei! Acelasi individ...

„Mi-au furat masina, dar cheile-s la mine! ”

1 comentarii
Nu ne mai surprinde sa auzim ca unui vecin ori unui amic i-a fost furata masina. Suntem destul de maturi incat sa recunoastem ca furtul, la romani, este o stare de spirit. Ideile totalitariste conform carora de unde muncesti trebuie sa si mananci sunt denaturate astazi.
Acum cateva zile ma intalnesc cu un amic si aflu ca i-a fost furata masina, un Audi A6, chiar din fata blocului, de pe bulevardul Mihai Viteazu. Mi-a povestit cum ca seara i-a facut plinul si dimineata...stupoare: s-a trezit fara masina, dar cheile erau la el. Adio inchidere centralizata si alarma auto! Daca vrei sa iti gasesti masina acolo unde o parchezi, e mai sanatos sa ii desurubezi volanul ori sa smulgi tija schimbatorului de viteze. Nu e rusine nici sa iti pui afise pe geamuri: „Va rog nu-mi furati masina! Mai am de platit rate inca 7 ani si doua luni!”.
Politistii anihileaza atatea bande de hoti de masini incat iti vine ideea ca jumatate dintre romani muncesc ca sa isi cumpere masini si cealalta jumatate le fura! Intreb si eu in stanga si in dreapta si aflu ca multe masini sunt furate pentru a fi valorificate la fier vechi. In aceasta categorie se incadreaza autoturismele Dacia, vechi sau foarte vechi, adica epavele care zac in nepasare incurcand circulatia pe trotuare, ori ocupand nejustificat locurile de parcare. Asadar, de ele se ocupa minorii sau cel mult „gainarii”. Cand vine vorba de masini nemtesti, gen VW ori Audi, ei bine aici se pare ca e mana de profesionisti. Cica ar actiona in grupuri restranse, adica in familie, pentru a le valorifica in Republica Moldova. Si nu se incurca. Cica ar „opera” pe noapte de la cinci la zece masini, cat sa umple o platforma, si pana in zori le si expediaza spre Republica Moldova.
Daca eu am aflat atatea de la colt de strada si rasfoind cateva link-uri, ma indoiesc ca politisti habar nu au despre aceste retele. Si daca au habar, de ce nu fac nimic?
De ce nu ar intocmi o situatie cu cele mai furate autoturime? Sa zicem ca in decursul acestui an, in topul preferintelor hotilor s-ar afla VW Golf 2005. Ei bine, pe proprietarii acestora sa ii invite la RAR unde sa le monteze, fara a ii informa pe proprietari, niste sisteme de urmarire GPS. In cazul in care unul ar reclama furtul autoturismului nu ar trebui decat sa activeze dispozitivul GPS si i-ar prinde pe infractori cat ai clipi. Dar vorba aia: ce interes au? Daca se poate sa prinzi singur hotul si sa-l duci la politie de urechi...ar fi ideal.
Daca, tot la colt de strada ori pe undeva, as auzi ca retelele de hoti de masini sunt mana in mana cu anumiti politisti...ce sa cred?
Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur