Cum mi-am petrecut sfarsitul zilei...

Sfarsitul meu de saptamana se anunta ca un sfarsit de week-end pentru altii, adica o dupa amiaza relaxanta si o seara in oras undeva, cumva. Asta pentru a-mi incarca bateriile pentru week-end-ul ce se pare ca va fi plin de efort sustinut si remunerat. E ceea ce altii numesc munca, serviciu, bla-bla.

Hotarata treaba, trebuia sa ne intalnim cu un grup cu initiativa, carora le place sa creada ca se regasesc sub nomenclatura „freecyrcle”, la orele 19 trecute fix, intr-o crasma cu iz sibian, istoric sau boem, toate sau niciuna. Ma rog, pana s-a adunat norodul ne-am putut satura cafeaua cu sirop de menta dupa care personal tanjesc precum cainele dupa os.
Odata pomenit in mijlocul lor realizez pe masura ce trecea timpul ca nu ma identific in vreun fel cu...ideologiile lor. Marturisesc ca mi s-a facut greata de cateva ori dar am avut noroc cu cafeaua de care vorbeam mai sus. Ratiunile cetei de „copii rasfatati”, care nu mai stiu cum sa-si petreaca timpul liber, care mai de care mai...sententioase au fost cele care mi-au provocat greata de care vorbeam mai sus. Desigur, cu totii vrem sa salvam planeta ori balenele albastre, sa stabilim pacea mondiala ori sa murdarim cat mai putin solul din care ne culegem resursele, insa de aici pana la „spalarea hartiei igienice” in asteptarea vremurilor cacacioase e prea mult chiar si pentru unul ca mine care isi zice gigel. In semn de protest, dar si fiindca ne grabeam sa ajungem doua strazi mai incolo la un vernisaj, ne-am ridicat si le-am strans mainile ori le-am aruncat bezele. Poate de aceea ne-au intrebat: „Plecati ? Deja?”, in timp ce cautam sa imi explic ce naiba ne-a retinut aproape o ora in sanul lor, si cu siguranta nu voi afla niciodata pentru ca nu merita efortul.

Doua strazi mai incolo, in singura galerie de arta din oras, care fie vorba intre noi arata ca un soi de cadru walpurgic, am fost in totalitate oripilati de, vorba unui prieten bun, o suma de „picturi cu miros de tutun”. Nu stiu de ce am fost mai deziluzionat: de porcul care se pare ca s-a nascut in locul Mantuitorului, intr-o pictura imensa, sau de faptul ca am ajuns prea tarziu ca sa savuram niscai gustarele ori te miri ce alte grohaituri. Mi-am aprins si eu o tigara pentru a face atmosfera insuportabila, motiv care ne-a gonit si din acest „locas cultural”. Dar aventura nu s-a oprit aici.

Ne-am amintit de o expozitie foto din alta crasma gazduitoare de...cultura, draga artcafetistilor. Acolo, intampinati de vreo doua afise de bun gust si de privirile pline de prost gust ale bastinasilor, art-crasmei, fireste, am fost consternati de...portretele fotografice ce alcatuiau ceea ce se numea expozitie de zoografie(in antichitate, arta picturii animaliere - zoon – animal, graphein – a scrie
). Caci despre asta era vorba: niste fiinte in felurite ipostaze socio-temporare surprinse de un blitz anemic, nitel mai potent decat cel al unui telefon mobil. Cel putin asa am convingerea, dar nu ma pricep eu nici la fotografie, nici la arta fotografica, desi imi place sa cred ma pricep la mai multe.

Nu am avut intentia sa bat campii despre activitatile mele extra casnice, nici sa-mi etalez te miri ce virtuti, care vai doamne, descriu impresionanta-mi personalitate. Departe gandul si intentia, ca le am si eu pe ale mele. Ideea este ca traim, vrem nu vrem, ne place nu ne place, intr-un oras plin de cultura mahalageasca, in care performerii, ca nu stiu cum sa-mi numesc altfel con-citadinii, se distreaza grozav omorand timpul in compania viciilor, ori mai grav, a indeletnicirilor insignifiante, gratie sinelui lor liric.

1 comentarii:

dreamwind55 spunea...

Totusi, timnem pumnii verzisorilor. Speram ca tubul de Grafitti sa nu se razbune!comple

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur