2010 - an de criza!

Imi plac la nebunie postarile bloggerilor care incep cu initial vroiam sa scriu despre o porcarie dar am avut o revelatie in timp ce ma scarpinam la cuc pe veceu, asadar si prin aceasta postare voi demonstra inca o data ca buricul pamantului este acest blog iar eu, eu am pus coada la pruna!

Carevasazica vroiam sa scriu si eu cum m-am dus sa ma tund la aceiasi frizerie de cartier unde data trecuta am plecat cu impresia ca frizerita acorda atata atentie detaliului incat daca i-as fi cerut sa-mi faca sex oral i-as fi dat un premiu. Nu insist caci timpul ma preseaza sa fac pe desteptul, conform modei, vorbind despre 2010 ca an de criza.

Acum vreo douazeci de ani, mai bine, aveam par la puta cand am auzit prima data de tranzitie. Toata lumea era cu tranzitia in gura vreme indelungata incat, virgin fiind pe atunci, credeam ca pronuntarea acelui cuvant provoaca erectii si orgasme.
Astazi am certitudinea ca se intampla acelasi lucru cu notoriul termen criza care de fapt defineste orice neajuns. De la cei cu tata-n gura pan`la cei cu barba sura toata lumea ciolfaie criza, monser, dupa pricepere.
Acordam atata importanta cuvantului, termenului, fenomenului incat ne incepem orice alocutiune cu sensul etimologic, apoi poposim in cadrul definitiilor pentru ca concluzia sa se rezume la variatii ale expresiei deci, e criza!

Deci, criza exista, nu v-am spus?! Este in noi, langa noi si suntem ai dracu de invidiosi daca altii sunt in criza si noi nu incat ne comportam ca si cand... Mai mult decat atat ne simtim stingheri, rusinati daca lasam sa se intrevada orice farama de prosperitate. Ce ar putea crede altii despre noi, ca nu suntem afectati de criza? Fuck it...not that!

Ma uit in jur si constat ca oficial suntem in criza insa neoficial ne merge bine. Ii compatimesc pe astia micii care probabil sunt tulburati de societatea in care ii primim, altfel nu le justific atitudinea. E si normal sa fie asa; (a)normalul e devenit (a)normal!

3 comentarii:

Geocer spunea...

Criza e-n mintea guvernatilor. Criza de idei, de solutii, de orice!

Ciprian D. spunea...

@Geocer
Pacat ca nu exista si o criza a prostiei, o criza a impotentei profesionale atat de acuta incat sa determine pe oricine, oricand sa acorde un interes deosebit binelui colectiv. Utopic...huh?

Sebastiana spunea...

Buna
Nu ma mai regasesc in blogroll desi am facut schimb de linkuri.
www.pinka.info
Viata e frumoasa!
Astept o lamurire.
Bianca
biancasebastiana@yahoo.com

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur