Romanul s-a nascut poet!

Nu de putine ori imi este dat sa trec pe langa oameni care seamana leit cu un personaj al copilariei mele, nea Sandu lu`Culice, un fel de Puskin al satului in care imi petreceam o parte a vacantelor, la bunici.

Aseara fumam o tigara in statia de autobuz cand s-a asezat alaturi, pe banca, un poetaholic. Impletea in soapta adevarate ode, cu iz de coniac, la adresa edililor. Nu m-am intrebat de ce, caci fie vorba intre noi, orice concitadin ar putea scrie tomuri in care sa-si verse amarul justificat.

"Stinge bah tigara!
Ca ti-o bag pe gat,

Si-ti iese pe fund
Mai mult fum ca pe gat!".

Fireste ca i-am dat omului ignore si cautam privirile celorlalti, care asteptau in statie, ca sa il reclam ca spam.

"Bah...tarane, cu tine vorbesc
De nu stingi tigara
Jur ca te plesnesc!..."

...si m-a plesnit... rasul, devenind mai penibil decat ditamai poetaholicul a carei problema nu eram eu cu fumul meu, ci gravitatia cu legile ei.
De rasul meu cred ca a fost atras si mijlocul de transport in comun, eroul meu, fara de care imi lasam mucii in aceea statie.

Ar trebui sa fie si o morala, in cele din urma, insa...nu-i gasesc rima!