Nu l-as abandona...

Drept raspuns la intrebarea retorica a Adelei si a abordarii subiectivate, eu nu l-as abandona!

Tendinta omului non-pragmatic, devenita life-style, este aceea de a incepe o actiune fara a banui care este cursul desfasurarii actiunii; cat despre deznodamant...cui ii pasa daca va avea unul, cat timp este imprevizibil? In aceiasi ordine de idei, intrigile si punctele culminante capata conotatii de predestinare.
Actiunea se numeste viata persoanei (sub)mediocre. Dupa modelul unor pseudo-elite, acestia incearca pe tot parcursul sa aduca actiunea pe un fagas cat de cat normal prin tot felul de ajustari ori rectificari, nereusind decat sa se afunde in propriile promiscuitati.

Imi este greu sa cred ca conditiile de subzistenta au stat la baza migratiunii spre tarile in care cainii aveau covrigii-n coada(fireste obiectivismul meu nu are valoare de principiu unitar acceptat). Am convingerea ca la baza migrarii, in masa, a stat dorinta de imbotatire peste noapte. Aceasta dorinta este realizabila, poate fi materializata de catre un segment redus al populatiei, care devine model.

Mentalitatea eronata pleaca de la premisa, de la intrebarea: de ce nu as avea si eu ce are celalalt, ba mai cu mot? Lipsa personalitatii a condus la intarirea ideii, devenita principiu, ca scopul omului in viata este de a construi un palat, castel sau cel putin mosie, in care progeniturile sa invete ca nu numai lumea lor le este la picioare.
Dintr-o apatie tangentiala repulsiei mi-e greu sa mai descriu atitudinile si veleitatile mediocritatii din care fac sau nu fac parte.

Una peste alta, cert este ca asa cum nu-i poti pretinde magarului sa se comporte ca un armasar, sau precum nu poti culege crini unde ai semanat neghina, este nejustificat sa ai pretentia de a regasi adevarate caractere acolo unde banalitatea/mediocritatea/platitudinea este stare de spirit.