Boc(ancul) cel pitic si (col)osul prezidential!

In acelasi Parlament in care niste pustani afisau bannere antipresedintiale si in care senatorii si deputatii obisnuiesc sa probeze diverse gadgeturi sau pur si simplu sa se hodine nitel, ieri seara presedintele Romaniei a vorbit peretilor.

Daca pana acum aveam certitudinea ca mitocania sa nu este mai mult decat un mascarici, aseara si-a dat arama pe fata: un autentic manelar, indubitabil desavarsit.

Fara nici un pic de scrupule pentru ceea ce ne-a batjocorit in timpul mandatului sau, demnitatea de cetateni romani, din primele fraze ale cuvantarii in fata camerelor reunite si a tuturor romanilor, a intarit idioteniile premierului – care a sfidat nitel mai devreme Constitutia, prin constrangerea coalitiei de a-si asuma raspunderea pentru trei pachete de legi diferite, facute pe genunchi - si a decretat ziua de ieri drept „o zi importanta! ”.
In virtutea tuturor ratiunilor putem fi de acord cu domnia sa numai daca presupunem ca dupa indelungate eforturi presedintiale a avut o semierectie.

Cu voce grava, presedintiala dar tremurata, pe alocuri, imbogatita de vreo balba, manelarul statului (fara) de drept, cu deosebit aplomb jegos a amintit, printre alte succesuri, faptul ca ca un adevarat jucator a luat insusi de coarne si a infierat, odinioara, invingator ramasitele sistemului comunist. Dupa care, paradoxal, a expus initial succint, reluand apoi sistematic cu tonuri elaborat-pretentioase, pe unde curge laptele si mierea in patria la carma careia, cu destoicism, sade ca un fat-frumos, desi el e urat ca dracu.
In aceiasi virtute a tuturor ratiunilor, singura concluzie pertinenta pe care o putem deduce este aceea ca domnia sa - demiurgica - a cam lipsit din tara in ultimii cinci ani. Basca, negresit am putea crede ca abia a picat din Luna, drept in Parlament, pe unde fara indoiala curge numai lapte si miere... invaluite in venin!

Deoarece paradoxurile iesite prin mancatoarea (a se intelege gura desi in popor i se spune muian) basesciana s-au tinut lant, cel mai hilar, moment paradoxal fireste, dintre toate a fost cel in care nu s-a jenat sa se laude cu cresterea economica (dar nu numai) din timpul guvernarii lui Tariceanu, pe care, nu-i asa, l-a balacarit de nu i se mai aude numele.
Dincolo de orice virtute si de orice ratiune, lovitura de gratie a expus-o in „punctul culminant” al diareei verbal-basesciene sub forma de repetitie, ca „nu a facut nici un fel de compromis cu sistemul ticalosit” in timpul mandatului sau „nici macar sub forma de tacere”.
As spune „daca tacea...filozof ramanea”, dar se potriveste mai bine vorba aia a romanului: „mai bine manca un cacat!”

Am certitudinea, dar si speranta ca intreaga responsabilitate pentru acest examen, de maturitate al clasei politice romanesti, se datoreaza boc(ancului) cel pitic si al (col)osului prezidential.