Cultura crizei vs criza culturala II

Proaspat dobandita “libertate” aflata intr-o infinita tranzitie a denaturat tezaurul cultural pe care totalitarismul nu a putut sa-l suprime. A crede, a spera ca dupa doua sau mai multe decenii vor aparea opere, personalitati, valori culturale precum contemporanii consacrati ai vietii culturale romanesti, este utopic!?!

M-as lamenta daca as justifica aplombul cu care ne oripileaza teribilii Mircea Badea, Cristian Tudor Popescu, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu ori personaje cu veleitati de analisti care se incapataneaza a ne imbogati...enorm, ori a ne moderniza, indraznesc a spune, mentalitatea nationala, intr-un effort de sacrificiu suprem?
Permisivele actiuni intreprinse de inginerii mecanici ne scutesc, convenabil, sa emitem rationamente proprii; ne vorbesc despre metafizica inginerii chimisti, in timp ce ne prezinta rapoarte si solutii economico-financiare tot felul de umanisti, romancieri, poeti ori filosofi. Sau mai rau – mascarici cu fronturi de clovni. Noi, ca niste gurmanzi sociali halim tot fara a digera, si apoi ne miram ca facem indigestie zilnic.

Punctul culminant care alimentaza generos stagnarea culturala, si nu numai, consta in faptul ca exista prea multe personaje “eu-le-stiu-pe-toate”, “pot-sa-fac-orice”, care se pricep la cultura, ant(i)e-cultura, politica, econimie, aparare, etc… la toate. Daca eu sunt doar frustrat, diletantii apar ca niste “monstri” frustrati. Niste marionete politice care nu si-au insusit dansurile traditionale, preferand sa se impiedice performand tot soiul de scheme specifice altora. In tot acest timp ele ne sunt prezentate, explicate si scuzate de teribilistii oripilatori. In orice caz, noi suntem vinovatii pentru crizele economico-cultural-socio-politice, ori de alta natura.