Cultura crizei vs criza culturala IV

Imi permit sa mai cred ca ma regasesc intr-o societate culturala in care nimic cultural nu este prohodit in coltul cel mai intunecat al spiritualitatii nationale. Constat insa ca indicele de stupiditate nu este marcat de o constanta ci de un vector; un vector al subculturilor semidocte strans legate de alte promiscuitati culturale.

Intru-cat traim intr-o societate in care informatia, respectiv informarea, chiar culturala, inseamna ceva, adica mult, aduc in discutie televiziunea. Jalnica alegere. Fenomenul cultural se reduce la show-uri de televiziune, stiri “despre viata pur si simplu”, filme artistice adica blockbuster-uri si meciuri de football (ale secolului, ale mileniului, ale erei). Fireste, care fac imposibil de urmarit micul ecran, cu sonor. Afirm asta intru-cat televiziunea, departe fiind de orice act de cultura, este circumscrisa divertismentului la puterea senzationalului.

Cu surprindere constat si ma intreb, din nou, si recunosc ca ma intreb cam mult: exista o criza culturala postdecembrista cu care ne confruntam sau aceasta face parte din criza morala, criza umanismului, in general, proprie contemporaneitatii? Venim acasa de la serviciu si ce facem? Ne odihnim, ne regasim, pe noi insine si pe ai nostri? Nici vorba de asa ceva. Sub aparenta odihnei si a repaosului facem audienta.

De obicei, in materie de televiziune romaneasca, indiferent de canal (pe unde intr-adevar, de multe ori se scurg vrute si nevrute), trebuie sa te uiti zile si uneori saptamani in sir ca sa ai sansa de a prinde un moment de adevarata televiziune. In rest totul e show. Mii de “direct-uri goale”, fara obiect si fara eveniment, inutile si caznite stradanii de a face “spectaculoasa” o realitate lipsita de continut. Pentru “marele public” etalonul de intelepciune pare a fi reprezentat de replicile bascalioase ale lui Gigi Becali ori Mircea Badea, iar etalonul pentru umor de buna calitate se intrupeaza in penibilele prestatii ale Mondenii-lor. Infractorii starnesc, la randul lor, un mai mare interes posturilor de televiziune decat oamenii de valoare si ajung mai frecvent in atentia opiniei publice, iar bandele de tineri ce colinda cartierele sau discotecile fluturand bate, sticle de bautura, pistoale, cutite sau sabii ninja, se vad pe micile ecrane, in invidia si admiratia colegilor de generatie.
Singura educatie prin media se face prost, non educativ, pseudo moralizator, periculos, fara scop si intentie. Show-uri de tagma „Acces direct”, „Din dragoste”, „Infidelii”, „Dadaca”, etc, etc, prezinta situatii conflictuale simple, realitatea in care se poate regasi un om obisnuit. Avem obicei seara sa ne uitam unii la altii prin gaura cheii de la dormitor, dupa care dam buzna in casa unde sotia, banuita de infidelitate, isi face de cap. Scopul declarat al producatorilor este acela de a invata din greselile celorlalti. Ne este dat sa auzim, daca avem noroc nu mai mult de o ora, doar voci necultivate si reactii de mahala. De parca am fi un popor de mitocani.

Confuzia “creatoare” dintre realitate si televiziune a ajuns sa ne domine. Suntem “copti” in momentul de fata pentru tot ce e mai rau.. Avizi de “senzational”, in zbaterea lor tragi-comica de a face zilnic din nimic ceva care pe deasupra sa mai si plesneasca, realizatorii tv promoveaza spectacolul devorant al mizeriei umane si sociale din care isi extrag, ca dintr-o mlastina, aburii cazniti ai audientelor. Nu mai e timp de “nuante” culturale, umane si morale.

“Degradeul social” a devenit hiperdegradant. Despicarea firului gros al ticalosiilor si prostiei omenesti in patru e considerat un lux, cel mai periculos din cate pot exista. Desigur, nu se pot produce zi de zi capodopere dar nici nu punem la indoiala ce apare in fata camerelor de luat vederi. Totusi, exista prea multe emisiuni in urma carora nu ramai cu nimic, ori, inca o data, doar cu un gust amar. Televiziunile trebuie sa redevina ceea ce au promis, la aparitie, ca vor fi: informatie, cultura, educatie, cunoastere.

Asadar, criza culturala a audio-vizualului determina orice personalitate distincta sa nu cultive aceasta criza, abandonand benevol micul ecran intr-un gest suprem de boicot mediatic.