A fi sau a nu fi jurnalist!

Resortul mercantil a acaparat in totalitate sfera sociala. Nimic nou, insa cand factorii reprezentativi ca puteri de stat adera, cu nonsalanta, ramane intrebarea: ce mai e de pierdut?

Am intalnit in mass-media locala, dar si in cea nationala, o noua tendinta a exprimarii jurnalistice. Nu apartine nici unui stil jurnalistic, iese din sfera eticii si deontologiei profesionale. Tendinta gazetareasca de pilda, prin limbaj, mod de adresare si penurie de argumente jurnalistice , prinde un usor iz de claca. Un fel de „gura satului”...

Incerc in zadar sa inteleg ratiunile politicilor redactionale, cunoscute doar indirect, intrucat nu am profesat niciodata. Departe gandul si intentia. E suficient ca in anumite conjuncturi sunt constrans sa-mi declin cu rusine profesia de baza.

In urma rasfoirii catorva gazete locale, frustrat datorita lipsei de scrupule gazetaresti des intalnite, ma gandeam totusi ca daca as face parte din colectivul redactional, fara tagada, mi-as da demisia. Mai mult, in calitate de cititor indignat de afacerile de culise gazetaresti, as depune eforturi - complacandu-ma in penibilitatea lor – pentru a face parte din redactie, si apoi mi-as da demisia. Apoi, prin tertipuri asemanatoare exprimarii din gazete i-as determina sa ma angajeze din nou. Fireste, apoi as demisiona...
Nu vreau sa-mi imaginez ce-as face daca – a fi jurnalist - ar fi tot ce as avea, tot ce mi-a ramas...