Vinerea Mare vs Ziua NATO

Ultima vineri din Postul Mare este numită Vinerea Paştilor, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă sau Vinerea Mare. Conotaţiile legate de aceste denumiri sunt date de ceea ce se întâmplă în această zi: se numeşte Vinerea Paştilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paştelui; Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos; Vinerea Seacă, pentru că cei mai mulţi români au obiceiul de a posti post negru. Adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua. Mai este numită Vinerea Mare pentru că este ultima vineri din Săptămâna Mare.

- vs -

Astazi, in toate colturile tarii au fost organizate manifestări dedicate împlinirii a 61 de ani de la crearea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi a şase ani de la aderarea României la NATO.
Aniversarea a 61 de ani de la înfiinţare reprezintă pentru NATO şi un moment prielnic pentru definirea obiectivelor viitoare ţinând cont de noile tipuri de ameninţări.
Alături de partenerii săi, NATO doreşte în continuare să promoveze şi să apere valorile fundamentale comune precum: democraţia, libertatea individuală, supremaţia legii, economia de piaţă, rezolvarea pe cale paşnică a disputelor, deschidere şi transparenţă, dar şi cooperarea la nivel internaţional în vederea abordării cu succes a provocărilor noului mileniu.

Voi ce ati sarbatorit astazi...si cum?

5 comentarii:

Geocer spunea...

Nu stiu unde ai vazut tu manifestarile alea in legatura cu NATO. Tare mi-e teama ca in fara de tine nu si-a mai amintit nimeni de sarbatoarea asta !

Malpraxis spunea...

Eu am sarbatorit 4 ore la munca :((

p.s: am fost sa ma si dau pe sub masa :)

Calin Blaga spunea...

SI Jandarmeria Sibiu a facut mare tam tam azi in Piata Mare.

Bejenaru Gabriela spunea...

Fie ca Lumina Sfanta a acestei mari sarbatori sa va calauzeasca pasii, sa va aduca sanatate si fericire care sa dainuie vesnic in preajma voastra!HRISTOS A INVIAT

Unknown spunea...

Eu sărbătoresc faptul că am bonuri cadou şi imediat merg să le fituiesc.

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur