O doza de realitate, in culori!

Drumul de pe strada Tiglari, un drum plin de gropi, te face sa crezi ca te indrepti spre un loc parasit nicidecum spre unul dintre cartierele marginase ale Sibiului.

Am ajuns LA BLOC! Am fost intampinati de mamici cu puradei in brate, de copii care zburdau printr-un sugorat de parc si de catre tatici apatici care mestereau ceva pe langa rable si biciclete.
Ne-am insirat la intrarea in blocul G1 materialele si fotografiile pregatite pentru expozitie si in mai putin de doua minute ne-am trezit cu o tigara in cap, la propriu. Era aprinsa si ne-a stricat o fotografie. Astfel a inceput aventura.

Afisul de pe usa blocului si primele fotografii au atras curiosii, locatari si vecini, care ne dadeau tarcoale precum niste hiene unei turme de, habar n-am, caprioare sau gazele. Pentru a initia si inlesni procesul de comunicare, vazandu-ne de treaba, dadeam binete oricaruia ne fixa cu privirea. Cred ca si de frica. Nu a durat mult pana a priceput toata lumea care este scopul nostru insa nu le venea sa creada ca suntem acolo doar pentru a expune niste fotografii.

O femeie cu un copil de cativa ani in brate ne-a marturisit ca a fost debransata de la toate utilitatile si ca este in urma cu taxele de cateva luni, sau ani caci pierduse notiunea timpului, si ne-a cerut ajutorul.

Am ajutat-o...cu sfaturi.
O batranica de la etajul patru s-a oferit sa ne ajute in fixarea fotografiilor pe pereti daca ne vom exprima recunostinta prin cat de putin sa-si poata cumpara medicamente caci toata pensia a cheltuit-o pe plata utilitatilor.

Era la zi.
Un locatar ce tocmai sosise de la serviciu a laudat initiativa noastra plin de scepticism. Nu a asteptat nimic de la noi ci ne-a invitat sa ne arate mediul in care traiesc: o camera, cu grup social, de nici zece metri patrati iar holul era si bucatarie. Se considera norocos ca locuia doar cu sotia in timp ce "alte familii sunt compuse din cel putin patru sau cinci membri".

Chiar e norocos!

Din vorba in vorba reusisem sa expunem toate fotografiile si am iesit in fata blocului in asteptarea presei si a edilitatilor invitate. In asteptare am facut cateva fotografii ferindu-ma de un locatar care vroia sa ma loveasca cu o bata in cap caci nu m-am uitat pe unde merge si ii cam stateam in cale.
Alt locatar mai abtiguit decat celalalt ne-a oferit un veritabil spectacol cu numele „Taci femeie ca-ti rup gatul!” din seria „o mie si una de batai”.

Una peste alta am aflat ce culori sunt reprezentative pentru sibienii cu domiciul in Tiglari. Sibiul nu este roz, verde, rosu, albastru sau portocaliu. Nici macar gri! Pentru citadinii de pe strada Tiglari culoarea Sibiului este trista si insipida, saraca si fada.

Toti locatarii au fost dezamagiti de expozitia noastra caci erau increzatori ca vom face mai mult decat sa aducem o mie si una culori in scara lor. Majoritatea ne-au indemnat
sa le luam inapoi caci nu vor prinde dimineata si e pacat...ca sunt frumoase.

In schimb ei vor ramane si vor trai cu speranta ca vor scapa intr-o zi de noroaie si zecile de caini comunitari. Candva, poate, isi vor putea lasa copiii sa se joace intr-un parculet modern in care leaganele, ma rog hucinele, sunt sigure si nu reprezinta nici un pericol pentru sanatatea fizica a celor care le folosesc.

Speranta moare ultima...