In urma cu doi ani va recomandam de ziua indragostitilor un film psihologic, Deception, iar in urma cu un an va invitam la un blogmeet cu tematica siropoasa. Ei bine, astazi, de ziua indragostitilor nu va invit la film si voi spune pas invitatiei blogmeetului anti Vali pe motiv de munca. Asadar sunt scutit!Imi amintesc de prima zi a indragostitilor de care am tinut cont, imediat dupa ce mi-au crescut penele si am inceput sa port chiloti, cand in disperare de cauza mi-am dat intalnire la Rose`n Garden cu o tipa supraponderala (cred ca avea o tona) si am flirtrat toata seara cu ospatarita cu care am plecat si acasa in cele din urma. Ma rog, e o poveste lunga.
Astazi, cand cele mai rebele pene sunt pe cale sa ma paraseasca, sunt mai indragostit ca oricand gratie unei femei deosebite, asadar nu voi rata ocazia de a-i marturisi inca o data ca o iubesc, cu riscul de a suna ca un cliseu, precum iubeste fluturele flacara lumanarii.
Personalitatea mea distinsa, puternica si complexa este precum un lung sir de zerouri, insa ea, iubirea mea, este cifra din fara sirului de zerouri.
Nu conteaza daca e ziua indragostitilor, dragobete, valentines day sau o zi oarecare pentru cel care este indragostit, cea care iubeste, cei care se simt impliniti, caci fiecare cuvant si fiecare gest sunt mai presus de orice declaratie de amor din care ar avea de castigat te miri ce cupidon ori comerciant mercantil.

