Altfel spus, metehnele politicii romanesti din prisma unei liceence! Via Facebook, redau scrisoarea unei eleve de liceu la adresa clasei politice actuale. Scrisa cu multa sinceritate, reprezinta un desuet, dar admirabil, exercitiu de mobilizare comunitara intr-o vreme in care principiile individualismului reprezinta trenduri in era globalizarii:
"Stimați politicieni români,
Sunteți nevinovați. Nu datorită vouă e țara asta la nivelul la care e acum. Responsabilitatea revine în mare parte cetățeanului de rând, aceluia care, din comoditate, lașitate sau simplu dezinteres, nu iese în față și nu vă spune, o data pentru totdeauna, că ceva trebuie să se schimbe, că ați stat prea mult timp, prea sus. Au loc proteste peste proteste, în număr din ce în ce mai mare, deși cu oameni parcă tot mai puțini. La un moment dat, o primă piesă de domino va cădea, fie ea o replică “scăpată”, ce va cauza adevărata revoltă, fie un glonte tras sau o moarte de om. Atunci toată așa-zisa pace se va duce pe apa sâmbetei și haosul se va reinstaura. Totuși până atunci, mare parte din noi vom rămâne în case. Pentru ca bâtele jandarmilor n-ajung încă în blocuri…
Poate că un declin e lucrul de care avem nevoie. Poate că acum, omenirea are nevoie de un foc, de o noua însuflețire. Atunci când vorbele nu-ți sunt ascultate, nu-ți mai rămâne decât să-ți scoți instinctele la înaintare și să lupți pentru ce e al tau. Nu-ți trebuie cunoștințe politice, nici informații despre manipularea prin media sau puterea de influență a ginganților precum RMGC sau Chevron. Nici nu trebuie să ai habar de afaceri sau de economie. Nedreptatea o simte fiecare om, e parte din kitul său de supraviețuire. Vă intreb deci, stimabili domni, senzorul nedreptății vă lipsește cu desăvârșire?
Să ne înțelegem. Cred în puterea diplomației, cred că multe conflicte pot fi rezolvate prin comunicare și că violența e redundanta în majoritatea cazurilor, dacă nu chiar dovadă de barbaritate și lipsă de intelect. Totusi, asta e valabil atunci când vorbim de o comunicare autentica în cadrul aceleiași specii, nu de înșelătorii pe față între oameni și corporații-monstru-storcătoare-de-bani.
Atunci când omul ar trebui să lupte pentru om, el luptă pentru bani. Scurt pe doi, fiecare dintre voi își trădează neamul pentru doua hartii. A nu se citi ca o acuzație. Doar ce faceți voi acum a fost făcut de mulți alții înaintea voastră. Suntem recunoscuți ca fiind puțin… oportuniști.
Dar fiți fără grijă stimați politicieni, schimbarea se apropie. Oamenii mici vor ajunge oameni mari. Voi asupriți acum în stil medieval un grup de oameni disperați, prea restrâns din păcate și deci ușor de strivit, dar uitați că din spatele lor vin alții, cu o forță pe care ați omis a o lua în considerare, din simplul motiv ca aceasta nu implică pumni, picioare si bâte si deci va este cu totul de neînțeles.
Haideți stimate marionete, împingeti limitele. Intrați în casele oamenilor. Năvăliți peste ei. Lipiți de pământ prima piesă de Domino și repercusiunile nu vor întârzia să apară. Asta pentru că și oamenii de la birou și cei ce privesc știrile “roz” ce ni le băgați pe gât și cred cu naivitate în ele, și ei se vor trezi când se vor simți amenintați. Și nu uitați, stimați politicieni, oamenii mici vor crește mari. Nu suntem toți niște rebeli fără cauză, zbătându-se să-și ia bacul. Nu toți suntem inculți și consumatori activi de semințe și cuvinte monosilabice. Unii din noi pleacă acum, alții rămân și vă țin piept, dar cu toții ne vom întoarce. Ne vom întoarce pentru că în noi toți se zbate același avânt, aceeași pasiune pe care un sistem de învățămant rigid nu a reușit să ne-o fure, ba chiar ne-a călit si ne-a facut fruntași. Unii din noi am scăpat și am prins câte puțin din acel “altceva” . Și ne vom întoarce, oameni slabi, luați aminte. Va exista mereu ceva demn de a fi salvat, în țara asta.
Oamenii mici vor crește mari, să nu uitați.
Theodora Negrea, o elevă de liceu românesc."