Iubiti-va pe tunuri II, adica reloaded

Intr-o lume plina de pasiune, poate fictiv teatrala, exista teama de platitudine. Cu toate acestea, ne inventam eroii din lipsa actelor de eroism, insa niciodata pentru a-i ucide mai apoi!

Intr-o lume in care dragostea se vinde la colt de strada gatita cu rupturi alese si izuri de penurie, parca nimic nu o mai poate salva. De altfel, in van indemnurile, rugamintile, conjurarile iluzorii ale poetului pentru salvarea sentimentului manjit. Din toate nu vor ramane decat cuvintele. Nu autorul, nu poezia.

Tinerii pot ingropa in sufletele lor - ori poetul, ori cuvintele. Au de ales. Si-n timp ce unul va fi mancat de viermi, uitat, celelalte vor trai vesnic. Ele vor indemna generatiile neinitiate sa conduca nobilul sentiment catre un erotism absolut.

Psihologic: Pi

Sa vorbim despre – Pi – sau despre ce face diferenta dintre un film grozav si un film exceptional. Oricat m-as invarti tot la bani as ajunge. Parerea mea este ca, cu cat un film are un buget mai mic, cu atat mai mult trebuie sa se inscrie in seria filmelor exceptionale pentru a ramane in memoria cinematografiei.

Pi este un film cu un buget de saizeci de mii de dolari, dar este un film exceptional, datorita lui Darren Aronofsky. Scenarist, regizor si producator Pi este primul din seria filmelor sale de mare succes: Requiem for a dream, The Fountain si The Wrestler.

Despre Pi s-au spus multe, cum ca ar fi un film filozofic, un film cult, un film greu digerabil, un film fantastic – si la propriu si la figurat, un film psihologic, insa la unison i-a fost acordata aceiasi nota: nota maxima.

Pentru mine este un film exceptional cu o muzica execrabila, in care toata actiunea se invarte in jurul unui numar. Plecand de la constanta pi, personajul principal – un matematician genial, dar schizofrenic – crede ca orice din natura poate fi inteles cu ajutorul numerelor, si incearca sa gaseasca „paternul predictibil”, care si-ar gasi utilitate in procese ale cunoasterii, ca de pilda: religie, bursa, etc.

Legea 298/2008 - legea big-brother - legea securitatii

Legea 298/2008 este justificata. Nu este justificat sa se abuzeze de aceasta lege. Dar asta e altceva.

Sunt indreptatit sa am certitudinea ca ne-a buimacit peste masura toata tura-vura prezentului. Ca e de vina criza crizelor sau efectul singurei crize demne de luat in seama nu ne scuza sa ne crizam din orice motiv.

Acum, gratie faptului ca mai pastram in cugete, simtiri ori in constiinta reminiscente totalitariste am invatat sa ne opunem cand vine vorba de amenintarea vreunei libertati individuale. Asta nu e bine.

Suntem o turma, ne comportam ca o turma dar avem pretentia ca avem personalitati distincte. Asta chiar nu e bine.

Ne-a fost servita legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, si ni s-a bagat pe gat ideea ca asta ne atinge viata privata. Apoi s-a intarit ideea invocand vadita neconstitutionalitate, ori asociind legea cu ex-practicile structurilor de securitate.

De cele mai multe ori sunt tentat sa inghit si eu galusti, dar inainte le adulmec. Acum, mai mult decat din curiozitate am citit controversata lege 298 din 2008. Ca urmare, consider ca legea este buna ca de altfel oricare alta lege care este elaborata minutios.
Conform legii 298/2008, nu este in interesul sigurantei nationale de cate ori ne exprimam iubirea, ura sau frustrarile prin intermediul serviciilor de cominicatii electronice. Aceasta lege vine in sprijinul combaterii criminalităţii organizate; previne şi combate terorismul, precum şi infracţiunile contra siguranţei statului. Mie imi este clar.

Plecand de la zicala: „hotii striga hotii!” ma duc cu gandul la baza manipularii, dar vreau sa ma refer la manipularea maselor. Noi nu strigam hotii, ca nu ne sade-n fire si nici macar nu-i recunoastem. Dar ei, hotii, sub pretextul ca raul este in detrimentul nostru spera sa scape ei insisi de legalitatea urmaririi comunicatiilor electronice. Rationamentul este...fascinant de logic: hotii, media, manipulare, comunicare, mase-> conexiuni(nu am rabdarea sa fac eu conexiunile deoarece ma incurca liniaritatea elaborarii. in fond sunt doar un gigel)

Legea 298/2008 chiar este justificata. Nu este justificat sa se abuzeze si de aceasta lege. Dar cine sa justifice intrebuintarea legii, cat timp nu se aplica, ci se utilizeaza.

Psihologic: Eyes wide shut

Cu ochii larg inchisi – un film cu un buget de 65 de milioane de dolari. Wow!

In regia lui Stanley Kubrick, Eyes wide shut – infatiseaza cel mai artificial duet pe care l-am vazut vreodata facand ceva. In filme, fireste. Protagonistii nefiresti: Cruise si Kidman.

Dincolo de mercantilism, de regretul regizorului stins cu nemultumirea lucrului bine facut si de neinsufletirea performerilor amintiti, filmul e grozav. Grozav de previzibil: un medic hartuit pe rand de doua manechine, fiica unui fost pacient, o prostituata, minora unui magazin de inchiriat costume. Medicul sub egida geloziei conjugale rezista oricarei ispite, mai putin uneia, care-i poate lua totul: echilibrul, respectul de sine, casnicia, ba chiar viata. Grozav!
In seria laudativelor intra si muzica, de la Mozart la Shostakovich pana la Ligeti(ca orice roman valoros, nascut in Transilvania, Tarnaveni, mort la Viena).

Deci...

Deci...

Mi-e atat de dor de un „deci” care sa concluzioneze o argumentare satios elaborata.
La tot pasul aud cate un „deci”; cel mai adesea il aud la inceputul unei expozitiuni.

Deci...

Nema pungi moca! Ete eco punga!

Mare mi-a fost indignarea sa constat ca nu se mai dau pungi moca in supermarketuri.

Specialiştii în protecţia mediului au ajuns la concluzia că, aruncat în natură, plasticul poate rămâne chiar şi 400 de ani şi de abia după aceea începe să se descompună. Eu nu contest asta si nici nu sunt impotriva vreunui proiect eco, dar cine spune ca plasticul trebuie aruncat in natura?

Daca specialistii in dezastre feroviare ar ajunge la concluzia ca in cazul unei deraieri, ultimul vagon este cel mai avariat, ce vor propune? Ca nici un tren sa nu mai aiba ultimul vagon? Sa nu se mai ataseze ultimul vagon niciunei garnituri?

Daca punga de plastic e asa de periculoasa pentru mediu, de ce se infoliaza bagajul la intrare in supermarket inca in pungi de plastic?

Este categoric constructiv un proiect care vizeaza mentalitatea ecologica, nu unul populist, vadit comercial cu iz de eco. Nu trebuie sa importam ecologisme, ci sa generam mentalitati! In caz contrar nu ne vom depasi conditia „sacosei de carpa”.

Diversiuni...

Verva expresivitatii o pun pe seama faptului ca nu ma exprim in mod liniar, explicit, ci fac abstractie de conjuncturi ce consider ca sunt bine insusite de orice caracter.

Este anul mascariciului! Ba nu. Este anul mascaradelor! Nici asta. Este anul diversiunilor. Hmm...aproximativ corect. Este anul crizelor. Criza s-a terminat. Sa inceapa criza.

Uneori am impresia ca anul 2mii9 nici nu a inceput, si ca anul 2mii8 nu s-a terminat inca. Parca s-au legat intre ele, anul vechi nevroind sa plece iar anul nou nevroind sa vina. Poate mi se trage asta de la filmele pseudo-psihologice pe care le-am vazut de curand. Sau poate de la festinul festelor ce le-am digerat in „consecutia timpului”(ce fain suna).

Ma intrebam inainte de alegeri, si acum cand ma gandesc la guvernanti ma oripilez de faptul ca am fost si suntem luati drept prosti, dar cat de prosti am putea fi?
E greu sa raspunda cineva fiindca ar fi ca si cand am recunoaste. Insa ei, cunosc imensitatea simplitatii noastre, fara a depune eforturi, deoarece nerozia lasa urme. Asadar, nu suntem damnati, adica ne meritam soarta atat timp cat singuri ne tragem oprobriul oricui.

Noi suntem minunati si ne putem coordona batzul pe aceiasi manea, dar ei ne vad ca pe o masa de flegmatici, desi mai corect ar fi - ca pe o masa de flegme. Uitandu-ma pe unde calc, deunazi, mare mi-a fost repugna sa vad la fiecare cativa pasi cel putin un scuipat. Cate unu mai mare, altul mai mic, deh, dupa capacitatea fiecaruia de a-si capitaliza balele. In virtutea documentarii si prezentarii acestei constatari, as iesi pe geam sa vad daca nu e vreun scuipat si pe aleea din fata blocului, dar ma ingrijoreaza faptul ca ar putea flegma cineva de sus.
Cu toate acestea, nu ma mir de abundenta balelor ori de provenienta lor. Este vadit ca ni se trage de la faptul ca inghitim orice. Asa cum odinioara am invatat sa ne digeram fecalele, ori sa lingem unde am scuipat. Sau cu astea ne-am nascut? Tot astfel, de ce m-as mira ca regurgitam, fara a pricepe, ce ne-a fost bagat pe gat – ba dreapta, ba stanga, in timp ce noi abia distingem care-i mana dreapta si care ne sunt stangaciile. Daca o mana o spala pe cealalta...care pe care?

Psihologic: Stalker - Calauza

Calauza – STALKER – este considerat un film de referinta al cinematografiei.

Esenta filmului este reprezentata printr-un dialog bogat metafizic in care personajele desi se adreseaza cuiva, incearca sa isi edifice propriile anxietati, constienti de nedesavarsitul propriei fiinte; apoi printr-un simbolism aparent greu de digerat, dar odata patruns, completeaza ideea unitara, ca nu exista motiv de cautare a fericirii indiferent de pret. Paradoxal – fericirea nu trebuie cautata undeva, ci trebuie regasita in noi.

Calauza este ecranizarea romanului „Picnic la marginea drumului” de Arkadi si Boris Strugatki in regia lui Andrei Tarkovsky. Un film exceptional psihologic, in pofida lipsei categorice a oricaror efecte speciale care l-ar fi facut mai accesibil, devalorizandu-l.

Psihologic: Stranger than fiction

STRANGER THAN FICTION – cu o actiune mai mult fictiva dar bazata pe rationamente pertinente, m-a facut sa zambesc sau sa rad uneori.

Mi-e greu sa spun ca a fost film psihologic, comedie su drama cu happy end. Cert e ca psihologicul din film e insesizabil inca de la inceput, apoi dispare fiind scuzat in cateva cadre adnotate spre final. La fel de cert e ca nici prielnica distributie, nici soundtrack-ul antrenant, alaturi de tot ansamblul, nu scoate acest film din sfera mercantila a cinematografiei.

Un film plin de clisee din care lipseste cliseul cliseelor: scena de amor inflacarat; filosofia profund accesibila si meditatia de autobuz nu infatiseaza provocari spirituale sau emotionale, ci sentimentul timpului pierdut.

Psihologic: The bucket list

Imi amintesc ca am citit pe undeva ca toata viata ne temem de moarte dar ca in acele momente, dinainte, paradoxal, ne temem de viata, deoarece ne-a ramas prea putin de trait. Si nimeni nu vrea sa fie singur cand moare. Ma rog...

Productia lui Rob Reiner(parca) cu Morgan Freeman si Jack Nicholson in – THE BUCKET LIST– incepe ca si cand s-ar termina. Am deprins astfel de gusturi cand eram mai tanar si citeam la dejun, pranz si cina „Cronica unei morti anuntate” si altele de Garcia Marquez.
The bucket list mi-a fost recomandat ca film psihologic. Not for me.
„Stiu ca atunci cand a murit ochii ii erau inchisi iar inima ii era deschisa”.
Dincolo de distributie, decoruri, cadre, costume si alte alea, muzica si tot filmul de altfel e din seria bullshitului hollywoodian cu iz comercial din care ramai cu gustul ca viata e frumoasa si trebuie sa fii mai bun. Ya right!
In plus, multa filosofie ieftina face subiectul mai apetisant si digerabil.