Campania postarilor aiurea!

Daca cineva a initiat campania comenturilor irelevante, de ce n-am avea si o campanie a postarillor irelevante? Asa de kiki!

Campania asta gigelistica, a postarilor aiurea vine ca o manusa caci taman am scos frigiderul din priza, prin urmare trebuie sa-l dezghet, tre sa dau cu aspiratorul si sa frec una alta prin bucatarie si baie.

Singurul aspect relevant din postarea asta e faptul ca...ca....adica ca.....ma rog, trebuie sa fie ceva.

„Să fiu a naibii, orice discuţie, indiferent care-i tema, trebuie să devieze la discuţii despre... ”

Daca stau bine sa ma gandesc blogosfera asta cam pute de postari irelevante, iar eu cu stoicism si ales destoinicism ma balacesc in ea.
Sa nu uit sa platesc taxele si sa citesc contoarele de apa gaz si curent. Ce luna nasoala!

Sustineti campania si postati aiurea!

Sunt cam prea patriot!

Urasc testele sobre storcatoare de creier a caror ratiune este aceea de a imi determina eventualele – potentialele - ratiuni. Acesta este motivul pentru care dau concursul testelor amuzante.

Daca in ultimele doua zile am incercat sa ma edific daca suntem sau nu un popor de prosti, inteligenti sau descurcareti, azi m-am edificat cat sunt de roman, dupa un test de la Teo.
Din testul cu pricina a reiesit ca sunt cam prea patriot, desi umila mea parere este ca sunt roman pur sange, nitel nationalist extremist, basca traditionalist convins pana-n maduva oaselor.

Ma rog, m-am resemnat! Tu cat esti de roman?

Ce mai e trendi in blogosfera II

Nimic nu reuseste sa subclaseze popularitatea cacalarilor, manelistilor si a pitipoancelor. Sa fiu sincer, cred ca prefer sa intalnesc – in blogosfera - perversiuni neuronistice, in pofida elaboratelor posturi tampe, cu si despre cocalari si pitipoance.

Trendi sau nu, comentarea subiectului zilei, expunerea exhaustiva a propriilor opinii (uneori de-un patetism cras) a devenit mijloc de comunicare. Cu siguranta si eu ma complac in penibilitatea asta, daca nu continuu, in mod cert uneori.

In acest proces devenit complex - si in mirifica blogosfera - limbajul, modul de adresare este preponderent crema chintesentei a unui post. Cu cat jargoanele, respectiv argotismele, au o conotatie sexuala - eventual - mai intensa, cu atat mai mult esenta articolului blogosferic este mai devorata, iar autorul mai apreciat.

Ca e bine, ca e rau nu are importanta acum. Roadele le culegem mai tarziu. Scapa cine poate.

Ce e bine? Cand e bine? Ce e cel mai bine? Cand e foarte bine...

In ultima vreme mi-au iesit in cale mai multe persoane in varsta.

Azi, grabit sa cumpar snurulet impletit, ca-s prea zgarcit sa arunc banii pe martisoare, am „obstructionat” un batran, neintentionat, fireste. Si zic:
- Imi cer scuze, sunteti bine?
Batranu-mi zice:
- Ce e bine? Mai bine m-ai intreba cand mi-e bine...
Deja-mi parea rau ca mi-am cerut scuze, dar m-am conformat si l-am intrebat:
- Cand va este bine?
- Imi este bine cand mi-e bine; cand mi-e cel mai bine...mi-e foarte bine.
Il pierdusem. Eu ma grabeam doar sa cumpar surogat de martisoare, zgarcit fiind.
- V-am pierdut, am balbait eu ca pe o scuza.
- Imi este bine cand mi-e foame! Cand mi-e foame, mi-este bine! Cand mi-e bine, mi-e foarte bine! Cand mi-e foame....mananc! Atunci mi-e foarte bine!
- Aaaa....am cascat eu gura, ranjind! Pai de ce nu ziceti asa de la bun inceput, ca si eu ma grabesc...
- Tinere, nu te mai grabi! Vei avea mai mult timp! imi zise batranelul...

Iubiti-va pe tunuri II, adica reloaded

Intr-o lume plina de pasiune, poate fictiv teatrala, exista teama de platitudine. Cu toate acestea, ne inventam eroii din lipsa actelor de eroism, insa niciodata pentru a-i ucide mai apoi!

Intr-o lume in care dragostea se vinde la colt de strada gatita cu rupturi alese si izuri de penurie, parca nimic nu o mai poate salva. De altfel, in van indemnurile, rugamintile, conjurarile iluzorii ale poetului pentru salvarea sentimentului manjit. Din toate nu vor ramane decat cuvintele. Nu autorul, nu poezia.

Tinerii pot ingropa in sufletele lor - ori poetul, ori cuvintele. Au de ales. Si-n timp ce unul va fi mancat de viermi, uitat, celelalte vor trai vesnic. Ele vor indemna generatiile neinitiate sa conduca nobilul sentiment catre un erotism absolut.

Diversiuni...

Verva expresivitatii o pun pe seama faptului ca nu ma exprim in mod liniar, explicit, ci fac abstractie de conjuncturi ce consider ca sunt bine insusite de orice caracter.

Este anul mascariciului! Ba nu. Este anul mascaradelor! Nici asta. Este anul diversiunilor. Hmm...aproximativ corect. Este anul crizelor. Criza s-a terminat. Sa inceapa criza.

Uneori am impresia ca anul 2mii9 nici nu a inceput, si ca anul 2mii8 nu s-a terminat inca. Parca s-au legat intre ele, anul vechi nevroind sa plece iar anul nou nevroind sa vina. Poate mi se trage asta de la filmele pseudo-psihologice pe care le-am vazut de curand. Sau poate de la festinul festelor ce le-am digerat in „consecutia timpului”(ce fain suna).

Ma intrebam inainte de alegeri, si acum cand ma gandesc la guvernanti ma oripilez de faptul ca am fost si suntem luati drept prosti, dar cat de prosti am putea fi?
E greu sa raspunda cineva fiindca ar fi ca si cand am recunoaste. Insa ei, cunosc imensitatea simplitatii noastre, fara a depune eforturi, deoarece nerozia lasa urme. Asadar, nu suntem damnati, adica ne meritam soarta atat timp cat singuri ne tragem oprobriul oricui.

Noi suntem minunati si ne putem coordona batzul pe aceiasi manea, dar ei ne vad ca pe o masa de flegmatici, desi mai corect ar fi - ca pe o masa de flegme. Uitandu-ma pe unde calc, deunazi, mare mi-a fost repugna sa vad la fiecare cativa pasi cel putin un scuipat. Cate unu mai mare, altul mai mic, deh, dupa capacitatea fiecaruia de a-si capitaliza balele. In virtutea documentarii si prezentarii acestei constatari, as iesi pe geam sa vad daca nu e vreun scuipat si pe aleea din fata blocului, dar ma ingrijoreaza faptul ca ar putea flegma cineva de sus.
Cu toate acestea, nu ma mir de abundenta balelor ori de provenienta lor. Este vadit ca ni se trage de la faptul ca inghitim orice. Asa cum odinioara am invatat sa ne digeram fecalele, ori sa lingem unde am scuipat. Sau cu astea ne-am nascut? Tot astfel, de ce m-as mira ca regurgitam, fara a pricepe, ce ne-a fost bagat pe gat – ba dreapta, ba stanga, in timp ce noi abia distingem care-i mana dreapta si care ne sunt stangaciile. Daca o mana o spala pe cealalta...care pe care?

Anul 2mii8, mai lung cu o secunda!

Cateodata neavand altceva mai bun de facut, nu ne ramane decat sa omoram timpul. Avem gene de criminali data fiind conditia noastra umana, si recunosc ca uneori imi face chiar placere sa omor timpul.

Cu toate acestea am fost foarte intrigat de stirea ca anul acesta vom trai mai mult cu o secunda. Inca ma mai gandesc cum sa o valorific.

Pana in 31 decembrie 2mii8, ora 23:59:59, ora meridianului Greenwhich, sper sa ma hotarasc cum sa valorific aceasta secunda-bonus. Pentru o secunda as putea sa...

Stresul...

Probabil luna aceasta, mai mult decat in celelalte luni ale anului, pe fond de oboseala si, de ce nu, pe fondul crizei economice internationale, fie si pe fondul crizei politice nationale, suntem mai stresati. Si stresul strica, sau cel putin asa se spune, sau, ma rog, asa se vede!

Nu ma intereseaza din ce motive dar este bine ca Romtelecom-ul a initiat o campanie antistres; varianta online este o piticanie verde cu ochi albastri care a incasat numai de la mine cateva sute de pumni, si nu s-a suparat. Asadar, ne place sa ne jucam impreuna, doar ca din cand in cand imi spune aproape fara suflare: "-M-ai omorat!". Nu stiu de ce.

Piticaniei nu ii place sa fie lovita intre picioare; abia daca o atingi...acolo, ea striga: "-Nu acolo!". Cu toate acestea este foarte puternica. Pana acum a primit aproape doua milioane de lovituri, si a fost batuta de cca douazecisicinci de mii de persoane. La mai multe...

Iubiti-va pe tunuri

Iubiti-va, Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pana le veti hodorogi,
Pana le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncand din maini
Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul
Ca apartine unui om
Care in viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Cand n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.

Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

(Adrian Paunescu)