Subiectul crizei economice a devenit ca un fel de salut. Cu mic, cu mare, toata lumea vorbeste despre aceasta criza mondiala, si mai ales, despre cum crede fiecare ca va fi influentata situatia economica a tarii noastre si propriul nivel de trai. Ca si cand i-ar pasa cuiva, de-adevaratelea, de starea deplorabila a Romaniei.
Am mai spus-o dar imi place sa ma repet, sportul national al romanilor este aruncatul cu privirea peste hotarele tarii. De aici pana la prostul obicei de a invata numai ce este nefolositor e doar un pas. Ar fi bine daca totul s-ar rezuma numai la asta, dar nu. Nu numai ca invatam, parca, numai ce este prost, de prin vecini, dar noi, cu o "acerba perseverenta" ne insusim in mod categoric aceste deprinderi proaste.
Suntem fuduli. Putin spus. Ieri, stand la coada la teitei, trag cu urechea si il aud pe unul spunandu-i amicului sau ca desi castiga cat sa-si cumpere o paine si un iaurt, "a facut economie" mancand seminte si faramituri ca sa isi cumpere un super, mega, extraordinar telefon de lux, care nu face nici seminte, nici paine deci nici faramituri.
Mai tarziu, un amic de-al meu ma intreaba daca nu vreau sa facem o afacere. Nu sunt afacerist din fire dar l-am ascultat; astfel, imi spune ca ma multumesc cu putin desi merit mai mult, alea alea si bla bla-uri, si ca s-a gandit ca mi-ar sta minunat intr-un Renault, al lui, ca si cand Dacia mea mi-ar stirbi look-ul. Si-mi propune sa-i dau lui Dacia mea si el sa-mi de-a Renault-ul lui, cu conditia sa duc leasingul la cap, si capul leasingului il vedeam peste 10 ani. I-am taiat-o!
Tragand cu urechea la unii si ascultandu-i pe altii de o vreme incoace, indreptatit pot concluziona ca suferim de febra luxului. Luxul, nu-i asa, prin definitie este ceva care nu iti face trebuinta, dar pe care trebuie sa il ai, pentru pentru a-ti mentine o asa zisa "aura de raritate sau de exclusivitate". Din punctul meu de vedere, luxul este cel care mentine o distanta semnificativa intre un grup restrans de oameni si marea masa a oamenilor. Astazi, sau pana mai ieri, datorita unei ...democratizari a "elegantei exclusiviste" dar si datorita cresterii puterii de cumparare, foarte multi nechibzuiti au fost sedusi de "fascinatia luxului". Salariile sunt atat de mici incat ar putea fi inscrise pe timbre filatelice. Cu toate acestea, daca ii trebuie cuiva o masina, e musai sa fie scumpa, noua si de marca neaparat, probabil pentru a fi folosita drept carte de vizita de catre cei lipsiti de personalitate sau incredere in sine. In aceiasi ordine de idei, le trebuie un mobil extravagant, de super lux, si ca imaginea sa fie completa, un lant cat mai gros la gat, de aur fireste, cu o cruce agatata drept zgarda, si neaparat de purtat la vedere. Nu conteaza ca masina aia scumpa si de marca e greu de intretinut, ba mai mult ca te tine dator chiar un deceniu, sau ca mobilul ala extravagant, prin complexitatea aplicatiilor, face ditamai costul suplimentar... Nimic nu mai conteaza atunci cand bati din palme tamp si fredonezi acelasi refren:"Le vreau, le vreau, le vreau!", ca si cand ti le-ai fi permis de la prima bataie din palme.
Sunt increzator ca vor exista clipe care sa merite sa fie traite, odata ce vom renunta sa ne insusim numai defectele altora. Si de ce nu, cum spune proverbul, poate vom deveni mai intelepti, si ne vom intinde cat tine plapuma!
Vine o vreme in viata unui personaj blogosferic, cel din spatele unei personalitati distincte si complexe, cand trebuie sa faca ceea ce trebuie sa faca.
Postări
