Cum sa (nu) te accidentezi la schi!

Am invatat sa schiez cu mai putin de o luna in urma. A fost greu sa ma decid ca vreau intre schi sau snowboard.  Noroc cu Brylu! Am urcat spre Platos cu gandul sa invat sa ma dau cu snowboardul asa ca mi-am inchiriat schiuri. 
Am inceput ca toata lumea, cu research pe net, monitor de schi si exercitiu cat incape. Pana acum am invatat sa stau pe schiuri fara sa imi rup gatul si sa controlez schiurile si cand prind nitica viteza. Grozav sentiment!

Ce nu am putut invata din niciun tutorial de pe net si nu m-a invatat nici instructorul de schi este faptul sa te feresti sa iti rupa altul gatul. 

Ieri am stat toata ziua pe partie la Arena Platos hotarat sa deprind cateva trick-uri cu care sa las masca gagicele, asa ca am tras cu ochiul la niste pustani, care datorita complexitatii tricksurilor pareau determinati sa se sinucida. Am crezut ca unul chiar va reusi insa a scapat doar cu, cel mai probabil, o ruptura de ceva la un picior. Apoi, nici una nici alta, chiar am reusit sa pun in practica vreo doua smecherii si in timp ce savuram momentul reusitei la baza partiei am fost de-a dreptul placat de o chestie cu pretentii de om, cu dimensiuni duble fata de ale mele. 

Asta nu te invata nimeni, nici pe partie, nici la baza ei, nici in viata de zi cu zi, indiferent ca ai sau nu schiuri in picioare: sa te feresti de habauci care te izbesc in plin cu atata forta incat te dau cu gaidaracele in sus pentru a cadea in pozitii atat de nasoale incat habar n-ai cum sa te ridici. 

Asadar, cum nu m-a invatat nimeni sa ma feresc de habauci care vor sa vireze stanga si intra in plin in tine m-am ales cu o mana umflata si o coasta rupta!

Singura chestie constructiva in toata intamplarea a fost faptul ca am invatat cum sa ma ridic fara sa imi intind/rup ligamentele, gratie amabilitatii habaucului. 

Arena Platos - un castig!

Cum bine va ganditi aceasta postare este urmarea faptului ca cei de la Arena Platos mi-au umplut buzunarele cu cateva sute de euroi pentru a scrie de bine despre ei. Just kiddin

Daca nu ati urcat de mult timp la Paltinis va spun eu ca pana a ajunge in statiunea propriu zisa, pe partea dreapta a aparut Arena Platos, inca de anul trecut, un complex de ski si agrement ce ofera iubitorilor de sporturi de iarna cinci partii dotate cu 4 instalatii de transport pe cablu, tunuri de zapada, nocturna, centru de inchirieri, scoala de ski si snowboard, apres ski - bar construit după model austriac, tabere si evenimente.

Pana acum o saptamana si-un pic tot ce stiam despre schiuri si schiat era doar faptul ca reprezinta o oportunitate de a-ti rupe picioarele, insa astazi nu numai ca pot sta pe schiuri dar am participat si la un concurs, miercuri pe nocturna, organizat pentru presa si bloggeri. 

Cum era de asteptat am si castigat prima experienta la un concurs de schi si daca tot a venit vorba de castiguri, fiecare experienta de pana acum de la Arena Platos a fost pentru mine un castig! Super instructori, preturi bune la inchiriat echipament - cu oferte si personal super amabil si calificat (in afara de tipu`cu ochelari care e irascibil cu toata lumea), partii accesibile pt incepatori dar si cu un grad de dificultate mediu pentru cunoscatori,  atmosfera de vacanta in permanenta, cu buna dispozitie, preturi bune si la bar si mai nou saptamanal evenimente interactive. 

Iata motivele pentru care nu imi mai ramane de spus decat atat: ne vedem pe partieeeeeeee!

Cultura si civilizatia romaneasca!

In cele ce urmeaza sa vorbim despre gradul de cultura si de civilizatie al romanilor. Indubitabil, fotografia alaturata este reprezentativa atat pentru gradul de cultura cat si pentru cel de civilizatie, in speta, al romanilor.

Fireste, exemplul acesta nu este izolat, sa nu fiu inteles gresit, insa mi-a fost cel mai la indemana si cel mai pertinent. In incercarea de a ma edifica cat de nesimtit trebuie sa fie cineva ca sa mai puna o punga de gunoi intr-o pubela plina cu varf am incercat prin analogie sa inteleg comportamentul unor asemenea persoane in propriul habitat. Astfel, imi imaginez ca daca propria buda le este infundata, nu se sinchisesc sa o desfunde sau sa cheme instalatorul ci, in marea nesimtire, se caca alaturi...

In aceiasi ordine de idei, s-a facut mare valva in jurul accidentului lui Serban Huidu. Am participat si eu la tot soiul de discutii in offline si online, pe twitter si la job, pe marginea acestui subiect. Fireste, parerile sunt impartite in mai multe gasti.

O gasca a ramas indiferenta la acest subiect caci miserupismul e in voga. Alta gasca este cea a simpatizantilor lui Huidu care au mobilizat prin tehnici persuasive, sensibilizatoare, o suma de indivizi pentru care conjugarea verbului a judeca incepe cu persoana a doua. Cum este firesc exista si o gasca a insensibililor, catalogati drept frustrati care nu scapa niciun mijloc de a-si exterioriza frustrarile, asadar nu l-au ratat nici pe acesta si au facut bancuri pe seama suferintei lui Huidu.

Oricum as privi lucrurile nu pot sa nu observ starea precara a culturii si civilizatiei romanilor care prin apatie, ipocrizie sau idiotenie nu fac decat sa intareasca un slogan care ne tiuie in urechi: ne meritam soarta!

Adica apreciem un individ care denigreaza fara scrupule pe oricine si oricand ridicandu-l la rangul de jurnalist-profesionalist si desi nu l-am vazut macar vreodata in viata, nici nu incape vorba sa fii schimbat doua cuvinte, ii plangem soarta de care de altfel ni se rupe. Sa fim sinceri, who the fuck give a shit on Huidu facand abstractie de nefericitul si stupidul accident?

Nu spune nimeni sa nu fim solidari, am fost si sunt si eu, este un sentiment pe care, nu-l pot, nu-l putem controla, insa cand ducem la extrem aceasta solidaritate prin crearea unor grupuri de solidaritate in care sa aruncam in online mesaje lacrimogene ca sa aratam cat de umani suntem nu pot sa spun decat atat: fuck off dude.

Asa-i romanul, ii sta in caracter mai mult ca oricui sa faca haz de necaz. S-au facut o gramada de glume si bancuri si pe seama lui Huidu, am facut si eu. Parol, la unele bancuri am ras cu gura pana la urechi dar asta nu inseamna ca nu-l compatimesc pe bietul nenorocit si ca ma bucur ca-i in coma. Ba din contra, il compatimesc si sunt constient ca propria-mi viata sta sub semnul imprevizibilitatii si al inevitabilului. Considerati aceasta drept o ratiune pentru care imi place sa cred ca Huidu se va face bine insa asta nu inseamna ca va fi intocmai.

Dincolo de orice ipocrizie suprema, dincolo de orice naivitate insipida, cred ca suntem de acord ca o lovitura zdravana la cap care aduce pe cineva in stare de coma, fie ea si artificiala, ii scutura cateva tigle bune de pe mansarda.

Dumnezeu cu mila iar noi cu gustul fad al penuriei de constiinta, cultura si civilizatie.