"Activitatea comisarilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Protecţie a Consumatorilor (I.J.P.C.) Sibiu este aceea de a apăra interesele şi drepturile consumatorilor, de a-i proteja împotriva unor servicii prestate care periclitează sănătatea, securitatea ori interesele economice ale consumatorilor.
Zilnic, comisarii din cadrul I.J.P.C. Sibiu efectuează activităţi pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor prin acţiuni tematice trimise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Totodată, soluţionează reclamaţiile primite la instituţie - foarte numeroase la număr.
"Am ajuns la un număr de 2.300 de reclamaţii de la începutul anului. Cele mai multe reclamaţii în acest moment vizează activitatea unor..."
citeste in continuare
Zilnic, comisarii din cadrul I.J.P.C. Sibiu efectuează activităţi pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la protecţia consumatorilor prin acţiuni tematice trimise de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Totodată, soluţionează reclamaţiile primite la instituţie - foarte numeroase la număr.
"Am ajuns la un număr de 2.300 de reclamaţii de la începutul anului. Cele mai multe reclamaţii în acest moment vizează activitatea unor..."
citeste in continuare
5 comentarii:
Cu ce ma incalzeste ca societatea X este amendata daca eu m-am imbolnavit de nervi la vreo coada, sau m-am imbolnavit fizic de vreun fursec.
Sergiu are perfecta drepate : de fapt, rolul marilor comisari este acela de a amenda si atat !
Se presupune ca prin aceste actiuni ale comisarilor se suprima, reduce sau descurajeaza abuzul fata de consumator.
In fond, nu a spus nimeni ca traim intr-o societate perfecta! :)
Sau mai bine sa aplicam legea talionului? :D
Nu legea talionului ar trebui aplicata. Ar trebui aplicata legea existenta, dar ... bun, ai gasit la un comerciant o neregula. Sau ti-a fost semnalata acea neregula. Te-ai dus in control, ai constatat-o. Pentru mine ca si consumator, faptul ca l-ai amendat reprezinta doar o razbunare. Ori eu nu vreau razbunare. Eu vreau sa imi fie respectate drepturile. Amendarea comerciantului nu reprezinta decat o modalitate de a aduce bani la buget. Mai face si altceva acest OPC in vederea respectarii drepturilor consumatorului? E foarte usor sa dai o amenda. E foarte greu sa-l avertizesi pe comerciant si sa uramaresti in timp comportamentul sau fata de consumator.
Mai pe sleau : "A venit OPC-ul, am platit o amenda, de-acum stiu ca un an de zile pot sa fiu linistit si sa fac ce vreau eu. Cand va veni din nou, o sa mai platesc inca o amenda, ca astia iti gasesc nod in papura oricat de perfect ai fi!"
Asta e problema mea, Gigele !
Inteleg si in parte iti dau dreptate. Fireste ca putem interpreta ca fiind razbunati de catre OPC atunci cand le semnalam un abuz si ei iau atitudine. Aceasta atitudine, in Romania, se numeste ca aplica legea.
In aceiasi ordine de idei, modalitatile de sanctiune nu se reduc numai la aplicarea amenzilor ci si la suspendarea activitatii pana la remedierea faptului care a dus la suspendare. In alte cazuri se inchide activitatea sau chiar se anuleaza dreptul de a comercializa, vinde servicii, atunci cand se constata ca in urma acelei activitati consumatorul este sau ar putea fi lezat.
Trimiteți un comentariu