Imi plac paradoxurile! Imi place sa fiu oripilat, fireste, in sens figurativ. Imi plac ironiile, in special cele ale sortii. Imi place titlul ultimului film romanesc care a facut mare valva peste hotare: „Eu cand vreau sa fluier, fluier.”
Ieri m-a tulburat, inca de la primele ore ale diminetii, vestea ca un cunoscut care urma sa plece intr-un teatru de operatii, in drum spre prima zi de pregatire, a fost calcat de o masina, pe trecere de pietoni, si a murit. Dumnezeu sa il ierte, si sa-i ierte si pacatele!
Nu imi plac bancurile! Nu mi-au placut niciodata datorita faptului ca singurele bancuri pe care le pot spune fara a plictisi sunt cele seci, chiar foarte seci. Cand eram mititel, insa, imi placea sa aud mereu acelasi banc, caci era unul moralizator.
Cica a fost odata un soi de gigel care a visat intr-o noapte ca peste trei zile va muri. De frica, gigelul nostru a inceput sa fuga mancand pamantul cu speranta ca astfel moartea nu il va ajunge niciodata. Epuizat, dupa aproximativ trei zile, intr-un moment in care-si tragea sufletul se pomeni cu moartea langa el. Fara a sta pe ganduri a fugit si s-a ascuns intr-o pivnita. Dupa ce a ferecat usa cu 100 de lacate, cand sa se aseze pe-o bancuta sa-si traga sufletul...vazu moartea sezand. A zbughit-o din pivnita si s-a ascuns in tot felul de ascunzatori crezand ca moartea nu il va gasi, dar in zadar. In cele din urma, istovit, s-a gandit ca in caruciorul unui bebelus...niciodata nu ar cauta moartea dupa dansul. Fara zabava, s-a ascuns intr-un carucior si ca sa fie sigur ca va pacali moartea a inceput sa traga cu sarg din biberonul unei sticle de laptic. Pe nepusa masa, la un moment dat, a aparut moartea si ia spus: „Papa, c-apoi mergem tai!”
Ma rog, vestea de ieri m-a dus imediat cu gandul la stirea despre victima unui accident rutier care scapand cu viata dupa un impact frontal cu alta masina, preluat de ambulanta a murit dupa cateva minute cand ambulanta a fost implicata in alt accident.
Postări
