Experiment: Romania. Cobai: romanii. Concluzii: efectul strabismului ori al astigmatismului.

Cea mai mare defavoare care ne este servita drept ideologie democratica este acea ca avem "privilegiul" sa ne alegem - prin vot democratic - diletantul, pardon, presedintele statului. Nici o lege, ordonanta sau hotarare nu determina nivelul de baza pe care trebuie sa il aiba veleitarii care acced la cea mai inalta functie publica.

Ca urmare, orice clovn ori mascarici are dreptul sa fie presedinte. Nu stiu cate state de drept, dar mai ales democratice si-au ales drept carmuitor o persoana care are o infirmitate, de natura fizica sau psihica. Noi insa, am gasit oportun sa fim reprezentati de o persoana cu strabism care guverneaza, in loc sa conduca, ca si cand ar suferi de astigmatism. Caci astigmatismul presupune faptul de a vedea deformat ori de a confunda lucrurile.


In virtutea acestei constatari gasesc explicabil de ce presedintele-premier confunda tara cu propriul laborator, iar pe cetatenii Romaniei ii confunda cu niste cobai, atunci cand declara: „nu voi reacţiona negativ dacă Guvernul ar ajunge la o înţelegere cu sindicatele ca pentru şase luni, să vedem ce se întâmplă, cum funcţionează economia, să se îngheţe toate salariile şi pensiile, şase luni.”
Care va sa zica domnia sa nu stie sigur daca aceasta masura este benefica pentru tara, dar este dispus sa riste ca si cand ar fi vorba de barbut sau alba-neagra. Asta in conditiile in care este inconjurat de o sleahta de consilieri presidentiali. Nu inteleg de ce nu solicita ajutorul singurului consilier din partea caruia poate primi cea mai de seama asistenta: consilierul psihologic.


Categoric strabismul si astigmatismul sunt de vina si e recomandabil sa aiba in vedere aceste cauze deoarece starea de sanatate a ochilor depinde de starea mintii si a intregului organism. Odata tratata si vindecata afectiunea ce este recomandabil sa o aiba in vedere, poate va revenii sa declare ca este mai eficient pentru binele natiunii sa inghete preturile alimentelor de baza, ori ca este imperativ sa inghete costurile consumului de intretinere.

6 comentarii:

Ada Angharad spunea...

Gigele, nu e cinstit sa ii negi unui om capabilitatea lui de a conduce ceva-tara, firma, familie- doar penru ca se uita cîş. Ca face experimente, e alta treaba. Pe de alta parte, noi romanii nu suntem dispusi sa suportam putin, nu... noi nu stim ce e ala sacrificiu. Vrem acum, pe loc. Salarii mari, taxe mici, preturi mici... dar daca se poate, sa nu facem noi nimic. Uita-te la nemti dupa razboi. Au mancat primi ani scoarta de copac, dar ce bine le-au mers dupa. Noi nu putem. Vrem sa fim ghiftuiti, sa zacem in fata plasmelor, sa avem ultimele celulare, sa ne dam rotunzi la mall, sa ne luam masini tari...No pain, no glory!

Ciprian D. spunea...

Strabismul constituie o afectiune cerebrala. Cel putin asta sustin specialistii.

Speculantii spun ca la ultima intalnire face to face cu Bush, acesta i-a spus: "Hey dude, where the fuck r u looking? Im right here!"
No ofense, dar aduce foarte mult cu un personaj de comedie. Proasta fireste. Poate lua cineva in serios un astfel de personaj? In afara de noi. Altcineva? Vladimir Putin oare, care face bancuri cu al nost presedinte prin intermediul jurnalistilor? Cum as zice pe mess: lol!

Normal ca vrem acum si aici deoarece am fost invatati, instruiti, ca singurul adevar este cel palpabil, material. Mentalitatea asta...

In plus, cred ca as fi dispus sa ma sacrific sase luni daca as avea certitudinea ca sacrificiul meu are un avers si un revers.

So...daca dupa pain ne este garantata doar Gloria...este clar ca vor putea "profita" de ea doar cei din linia-ntai.
Strasnica plasticitatea...

Ciprian D. spunea...

In perioada 28 ian-1 feb are loc la Davos, Elvetia, intalnirea Forumului Economic Mondial la care participa cei mai de seama sefi de stat. Evident, al nostru sef de stat nu a putut fi prezent acolo, deoarece la acele lucrari participarea mascaricilor si clovnilor nu este optionala, ci interzisa. Motiv pentru care tovarasul presedinte-premier s-a aciuat la Guvern, pentru a expune patronatelor, sindicatelor si membrilor guvernului analiza sa clovno-mascariceasca cu privire la situatia economica mondiala, in timp ce situatia economica a tarii noastre si-a luat bilet, numai dus, catre cea mai rapida recesiune.

Ada Angharad spunea...

Mai Gigele, de acord ca strabismul e boala cerebrala, insa nu una care sa tulbure buna functionare a celorlaltor capacitati cognitive. In cazul lui Base, nu cred ca putem vorbi de o presiune prea mare in cerebel. La figurat da, dar cam atat. Pai cu mine te pui?

Ciprian D. spunea...

Pardon! Din punct de vedere psihologic poate ca nu, dar neurologii aia specialisti pe care i-am gasit eu pe google si care isi dadeau cu parerea referitor la strabism, astigmatism si alte afectiuni ofta...pareau destul de convinsi ca in anumite cazuri se pot produce blocaje neuronale care bla bla si tura-vura...
Acum, ce e in capul prezidential...eu nu stiu, si nu ma intereseaza. Sunt direct interesat sa scada euro!

Anonim spunea...

dar de Iohannis nu scrii? Avem propriul bolnav la putere chiar in Sibiu. Sufera de cultul personalitatii

Copyright © C i t a d e l a. . .S i b i a n ă - Blogger Theme by BloggerThemes & newwpthemes - Sponsored by Internet Entrepreneur